Archive for September, 2005
O zi obisnuita…putin cam innorata…dar obisnuita. Ma imbrac, comod ca de obicei…o pereche de blugi, o bluza, o pereche de adidasi, arunc si o geanta pe umar sa am unde sa tin tigarile si plec cu putina treaba la o banca. Ma hotaresc sa merg vreo 2 statii pe jos ca sa ma mai plimb, caci e placut afara, nu e frig, nici cald…nu ploua, nu-ti bate soarele in cap…e perfect…Si decat sa urc in tramvai si sa dau de fiinte ce cred ca sapunul este doar pentru o anumita clasa sociala de oameni…prefer sa merg pe jos. Asa si fac…si mergeam eu linistita, cu fitzele de rigoare, cu mainile in buzunare cu capul la probleme, cu tot felul de ganduri… din cand in cand mai suna telefonul si eram fericita sa aud la capatul firului o voce ce nu o mai auzisem de mult…fosti colegi de liceu, prietene cu care n-am mai vorbit de luni…toti s-au gasit sa sune acum. Perfect, o plimbare si mai placuta pentru ca nu era plictisitoare. Si cum va ziceam…mergeam eu linistita , ma mai uitam intr-o vitrina, mai vorbeam la telefon…si ma simteam privita din toate colturile…nu prea bag in seama ca eram prea ocupata cu gandurile mele, cu telefoanele…ajung la banca…doamne, ce oameni cumsecade, zambesc, te saluta…ca la banca…dar parca si la ei era ceva ciudat in priviri…imi termin treaba si incep sa ma grabesc spre casa. Iarasi simt aceleasi priviri in ceafa…ridic capul din pamant…dau ochi in ochi cu o doamna ce ma privea fara pic de nesimtire, ma analiza de sus pana jos…nu ma intimidez, o privesc in ochi si o fac sa-si mute privirea…merg mai departe, iarasi dau ochi in ochi cu o fata … deja incep sa-mi fac griji…doamne, am ceva pe mine, mi-am luat bluza invers, sunt murdara, am haine rupte pe mine, am ceva pe fata, sunt ciufulita…ce am de se uita toti, dar mai ales toate asa atente la mine? Am innebunit? simt doar ca ma privesc cand de fapt nu este asa…incep sa ma uit la mine, incep sa ma uit in geamurile de la masini…maresc pasul, incep sa ma grabesc, nu mai am mult si alerg…ajung in statia de tramvai … 4 fete…incep si se uita la mine, de sus in jos, de jos in sus…ok, deja devine enervant, incep sa ma uit urat, sa ma incrunt, imi aprind o tigara deja enervata de situatie. Vine tramvaiul, ma urc fericita in el, tot nu scap de priviri…deabia cand am intrat pe usa scarii m-am simtit in siguranta…cand dau de un vecin care-mi zambeste si ma saluta ( e bolnav? el crede ca sunt o fitzoasa si nu ma baga niciodata in seama)…ajung acasa si primul lucru ma duc la o oglinda si incep sa ma uit…nu gasesc nimic ciudat. Parul imi statea bine, abia tuns, o tunsoare shic, tampita, aranjat, o bluza frumoasa…blugi … normal…nimic ciudat…si atunci ajung sa-mi pun intrebarea: WHAT THE FUCK???
E ciudat…acum esti in picioare, in cateva secunde esti pe jos…acum esti in varf, peste cateva clipe esti ultimul. Zilele astea mi s-au intamplat niste lucruri foarte ciudate legate de santatea mea si ma uitam in jurul meu…de acolo de jos de unde eram, si vedeam cum toti prietenii ma cearta ca-i neglijez, ca nu-i caut, ca nu-i bag in seama, ca am uitat de ei. Nimeni nu vroia sa asculte explicatii, sa incerce sa inteleaga ca …hello, people!!!….si eu am probleme. Viata nu consta numai in distractie, distractie si iar distractie…Eu sunt plictisita de viata asta…atat de monotona…adik distractia a devenit monotona?!? :O M-am saturat de cluburi, de baruri. Vreau sa stau acasa, sa ma uit la un film, sa ies sa fac fotografii, sa ma plimb prin parc, sa stau intr-un loc linistit cu prietenii si sa povestesc, sa ma relaxez, sa ma odihnesc. sau poate vreau un pat intr-un spital linistit, sa scap de toate problemele de sanatate si sa fiu iar stapana pe picioarele mele… am de ales…ori la bar, ori la spital…
N-o sa stau sa va dau detalii despre locatie, despre zona pentru ca este posibil sa stiti mai multe decat mine. Nici n-o sa incep sa va zic ce am simtit cand am vazut vulcanii, noroiul ala gri si bulele superbe …. Tot ce voi face in acest post va fi sa pun fotografiile si sa va las sa ma criticati 
“Nicaieri nu-i ca ACASA…”
Asa zic majoritatea romanilor plecati din tara sa munceasca sau sa traiasca “mai bine” in strainatate. Pentru ei sa vina in tara este ca pentru noi sa plecam o saptamana afara…o mica vacanta…ei se bucura aici de rudele lor, de prieteni…noi ne bucuram acolo de peisaje, de viata, de oameni. Dupa o saptamana in Croatia, pe insula Krk am ajuns sa spun “nicaieri nu-i ca acasa”. Va las pe voi sa decideti cum este mai bine, unde si de ce…eu am decis…acasa!!!
