Trenul vietii…

Luna noiembrie…este o luna speciala. De ce? Pai sa vedem…zi de nume, zi de nastere…
Ziua de nume…incep telefoanele de la 6 dimineata, suna toti cunoscutii, persoane cu care n-ai mai vorbit de un an, mai exact de la data de 8 noiembrie a anului precedent…rude, amici, prieteni, colegi…toti oamenii care se gandesc la tine, macar odata sau de doua ori pe an + prietenii apropiati, iubitul, parintii…Toata lumea isi aduce aminte de existenta ta si-ti dau de inteles ca nu te-au uitat. Este o zi superba in care toata ziua vorbesti la telefon si multumesti celor care au incercat sa sune sa te felicite si au avut rabdarea de a tot incerca pana era linia libera. Anul acesta a fost o zi cu totul deosebita pentru ca in ultima clipa am hotarat ca vreau sa am alaturi de mine persoanele cele mai dragi si am reusit in numai o zi sa-i adun pe toti si sa ne simtim bine. Am fost cu adevarat fericita, am avut tot.
Urmeaza ziua de nastere- in general ziua asta nu mai este atat de frumoasa…parca as vrea sa fiu singura, sa ma inchid intr-o camera si sa ma gandesc la anul ce a trecut, stau si analizez ce am gresit, ce am facut bine, ce am realizat, cate din planurile pe care mi le-am facut le-am dus la bun sfarsit, cate au mai ramas de finalizat, cati prieteni mai am, cati mi-am mai facut…apoi, la mine nu a existat zi de nastere sa nu plang…mai mult de suparare…organizam petreceri si nu ieseau cum vroiam, faceam planuri sa iasa ceva special si apoi imi dadeam seama ca a mai trecut o zi de nastere aproape ca o zi obisnuita…Se apropie ziua de nastere cu pasi repezi si-mi este frica de ce o sa mai fie si anul acesta…in continuare visez la ceva special…dar incerc sa nu mai fac planuri, sa nu ma gandesc prea mult pentru a nu mai fi dezamagita de inca un esec. Anul aceasta voi lasa sa curga lucrurile de la sine…
Trec anii si tot trec…si trec prea repede…mai auzi in jurul tau spunandu-se: ” mama, parca ieri iti schimbam scutecele”, “doamne, ce mare s-a facut”, “cum mai trec si anii astia” si multe altele de genul asta…Imi aduc aminte ca atunci cand am implinit 18 ani mi-am facut un album foto de cand eram bebeu, de la botez pana la petrecerea de 18 ani care, noroc, a picat fix de ziua mea. Si de multe ori iau albumul sa-l rasfoiesc si ma intreb unde sunt anii? unde se duc si ce urmeaza? O sa ajung vreodata sa ma fac ca uit de ziua mea numai pentru ca imbatranesc? Sa ajung sa mint in legatura cu varsta mea? … Ma intreb de multe ori daca eu am luat trenul corect…care este destinatia, in ce statie sa cobor? mai cobor? merg pana la capat cu trenul asta? oare este bun? Ce-mi mai rezerva anul care vine? O sa ajung in statia fericirii? O sa cunosc si eu dragostea? Trenul vietii… singurul tren ale carei statii nu le cunosc, a carei destinatie finala nu o stiu…