Archive for February, 2006
Dimineata, ora de plecare la serviciu, la scoala…toata lumea adunata in fata chioschiurilor de ziare in cautarea senzationalului..scandaluri peste scandaluri…inexistente…dar fabricate de jurnalisti ce se mandresc cu o diploma de facultate egala cu ZERO!!!Minciuni la greu…inventii si texte total eronate si departe de adevar. Asta stie sa faca jurnalistul ca sa vanda, ca sa primeasca bani. Este foarte usor sa distrugi viata unui om dar tu sa te duci fericit acasa sa pui ceva pe masa familiei, sa-i iei cadouri frumoase copilului si sa dormi linistit in timp ce persoana publica de care tu ti-ai batut joc si ai sters cu numele ei pe jos se zbate sa treaca peste inca o lovitura data de niste oameni josnici. Ma intreb “dragi” jurnalisti cum dormiti? visati frumos? zambiti cand vedeti ca ati mai lovit o persoana fara a-i da drept la replica si aruncand cu minciuni in toate partile?
Paparazzi…un mic exemplu…o vedeta…o fata merge pe strada urmarita de acesti oameni (daca li se poate spune asa)…se intalneste cu un amic, repet AMIC si se imbratiseaza pupandu-se AMICESTE pe obraz…repede se apasa pe declansator si gata subiectul de scandal…”Domnisoara X din trupa Y isi insala iubitul cu Z”..inca o stire de toata jena…niste poze neclare din care nu se intelege exact ce faceau cei doi si niste fani dezamagiti si creduli in fata unei astfel de stire. “Dragi” paparazzi…voi va numiti fotografi? Pai daca asta inseamna fotografie atunci mi-e rusine ca sunt pasionata de asa ceva!!!
Si ar mai fi multe de zis dar niste oameni atat de josnici nu merita atata interes…oricum la sfarsitul zilei ei sunt cei ce adorm linistiti si cu niste bani in plus in buzunar fara sa se gandeasca o secunda ca poate au distrus o viata…
“Un artist care teoretizeaza dupa arta lui nu mai e artist, ci critic.” - Herbert George Wells
“Arta este o minunata minciuna care ne face sa ne dam seama de adevar.” - Pablo Picasso
“Nu suntem deloc liberi în fata operei de arta… nu o faurim dupa placul nostru… ci, pre-existenta noua, trebuie, fiindca e totodata necesara si ascunsa, sa o descoperim înlauntrul nostru.” - Marcel Proust
“Societatea iarta adesea fapta criminalului, dar niciodata visatorului, iar frumoasele emotii vane pe care arta le desteapta în noi îi par vrednice de ura.” - Oscar Wilde
“Fiecare citeste si asculta o opera de arta asa cum este el, si nu cum este ea; si se poate întâmpla ca nu creatorul sa aiba cea mai bogata idee despre opera.” - Romain Rolland
Si a batut Dinamo…diferenta de puncte nu a fost mare si nici sportivii nu s-au chinuit prea mult pe teren. se pare ca nu prea aveau chef sa joace…
Dinamovistii veseli…dupa inca un gol spre victorie…
Portarul stelist ingenuncheat…de atatea goluri primite…
Alerg pe un camp verde…si nu verdele acela natural…ci un verde fals…dar placut…peisajul este plin de culori, de combinari…dar totul pare un artificiu…alerg ca un copil bezmetic…caut ceva? stiu doar ca imi place sa simt firele de iarba cum imi gandila picioarele, sa alerg spre soare si sa sper ca voi ajunge la el…Dar apune…si se lasa tot mai jos…Nu, nu este corect…am alergat toata ziua in acea directie, spre acea lumina puternica…am vrut sa ajung acolo…acolo era linistea mea, acolo erau visele mele, trairile mele cele mai frumoase…acum se duc…soarele apune si eu ma opresc. Ma intind pe iarba si-mi place sa simt mirosul de iarba proaspata, sa rup flori si sa arunc cu ele in sus , ca apoi sa ma acopere petalele lor…inchid ochii si-mi imaginez cum vine el…ii aud pasii cum se apropie si aud cum rupe cate o floare, oare imi face mie un buchetel? nu deschid ochii pt a nu-i strica surpriza, ma fac ca nu aud, nu simt…poate chiar dorm…timpul trece atat de greu in asteptare…as vrea sa vina mai repede, dar totusi e mai bine asa…am rabdare pt ca atunci cand va fi langa mine dorinta, iubirea va fi mult mai mare…si astept…imi place sa-l aud, imi place sa-l simt langa mine, sa stiu ca este acolo, sa-i simt mirosul, sa simt cum ma priveste…ma face sa ma simt iubita, dorita…cu adevarat fericita. Simt fiori cand ma gandesc si-mi imaginez cum va fi cand el se va opri langa mine si eu voi deschide ochii. Un sarut dulce…o imbratisare…un buchetel de flori cules pe drum pt a lungii asteptarea…si astept…
Totul incepe din gara…incarcata cu bagaje si nervi pasesc in Gara de Nord insotita de o prietena…ma conduce la tren…plecarea: Bucuresti Nord ora 19 si ceva, sosire: Oradea ora 6 si ceva…O noapte pe tren…splendid. Dupa cum ziceam, totul incepe din gara…nici nu intram bine ca niste oameni inghetati si satui de stat in picioare te roaga sa le prezinti biletul de tren sau sa platesti intrarea in gara…Pai bine, domne, vezi ca am bagaj in spate, bagaj in mana, bagaj pe cap si unde mai vrei…unde naiba crezi ca ma duc? ma mut in gara cu atatea bagaje? ok, prezint bilet, luam tichet de intrare si ne taram mai departe…Trenul este deja pe peron, fericire…urc…compartimentul unde aveam loc- full. O tipa aroganta si plina de sine tipa la mine ca acel compartiment este plin si sa ma uit mai bine pe bilet poate am citit gresit locul. Scot biletul, verific…nr 21, aici e. Pe culoar, lume multa, agitatie…o femeie imi plesneste una peste picioare cu o geanta imensa “Dom’soara,intra odata in compartiment sa trecem”…ma abtin…nu am chef de scandal, tipete ca la piata…am intrat in vacanta…a inceput perioada de relaxare.”Dom’soara, nu auzi? misca!!!”…ohhooo, pana aici ca nu-s animal ” Unde vreti doamna sa ma duc?credeti ca mie imi face placere sa stau pe culoar si sa va suport dvs ifosele?”…incep tipete, injuraturi…apare intr-un final controlorul…verifica biletul tipei arogante si-i atrage atentia ca n-a citit bine si ca are locul 71, nu 21…”Acum ia-ti frumusel bagajoarele si fugi la tine in compartiment, iar cand cobori din tren primu lucru-control la oftalmolog !!!”, eu de colo plina de draci deja. Pleaca fitzsoasa injurand, bufnind si spunand ca-s asa si pe dincolo…nu-i nimic. Intru in compartiment si-mi cunosc vecinii…o femeie de vreo 30 de ani, pocaita cu o batranica, un tip de vreo 25 de ani si o doamna cocheta de zici ca se imbracase pt bal nu pt o calatorie de o noapte cu trenul. Imi asez bagajele, mai exact le arunc pe unde nimeresc pt ca scumpii mei vecini de compartiment au pus asediu pe patul meu care era jos…si ma asez.Astept sa plece trenul…pocaita incepe sa bata apropouri ca ea si batrana au paturi sus si nu stiu cum o sa urce acolo…eu, ca o nesimtita ma fac ca nu aud si-mi belesc ochii adanc intr-o carte “Paulo Coelho-11 minute”, tipul de langa mine care avea si el pat jos se ridica frumos si se duce la o tigara…pocaita mai incearca dar nimeni nu se simte, nimic…Ora de culcare…pt babaciuni, ca era abia ora 22, eu citeam cu si mai mare interes cartea, cand…hop…se stinge lumina. Cotoharla de sus a hotarat sa nu intrebe nimic si sa se simta ca acasa…injur eu in gand, dar imi aduc aminte ca am radio si incep sa ascult muzica…la maxim sa fiu sigura ca aud si ei ce muzica neortodoxa asculta tinerii din ziua de azi. Plictiseala mare, caldura si mai mare. Zici ca voiau astia de la CFR sa ne sufoce, ne-au bagat la sauna. Rog sa mi se permita sa deschid usa pt ca nu se poate respira … “nu, doamne fereste, nu deschide usa ca murim in fumul de tigara al alora de pe culoar!!” pocaita de sus…deschid totusi putin usa prefacandu-ma ca n-am auzit ce a zis si intr-un aer proaspat si parfumat de tigari de marca adorm…nu cred ca am dormit juma’ de ora ca ma trezesc ca si dintr-un cosmar in care cineva imi pusese perna pe fata sa ma omoare. Usa inchisa…pocaita a avut grja sa se faca inteleasa altfel, daca eu de vorba buna nu inteleg…ies la o tigara, intru in compartiment, ies la o tigara, intru in compartiment…asa am tinut-o toata noaptea spre fericirea vecinului meu de jos care murea si el de cald si mai tragea o gura de aer la fiecare iesire-intrare a mea in compartiment. Pocaita cu babaciunea “injurau” in gand si-mi aruncau priviri pline de blesteme si ce-or mai fi zis ele acolo in religia lor…Cocheta, era sus de tot, zici ca murise…se mai auzea din cand in cand un sforait subtire si o injuratura intre dinti adresata babaciunii care se plangea de sete, foame, pipi, kk si ce-o mai fi avut.
Asa au trecut cele 11 ore cu trenul…de zici ca au trecut 3 zile…si tot asa nervoasa si nedormita am ajuns la Oradea…
