Archive for April, 2006

Ies din magazin…ma ard manutzele. Este atat de nasol sa stii ca ai o “jucarie” noua dar nu te poti juca cu ea. Este in ghiozdan…ma simt ca la scoala. Abia astept sa ajung acasa, sa scot cutia, sa o deschid si sa iau “jucaria” s-o invart pe toate partile. Din pacate mai e pana acasa…exact in ziua asta speciala, pe care o asteptam de atata timp, am de alergat la o sedinta…si timpul trece din ce in ce mai greu. Gandul meu nu este decat la ce am in ghiozdan. De ar stii ce-i de langa mine la ce ma gandesc eu…imi vorbesc de contracte, de banci, de tot felul de chestii care pe mine acum nu ma intereseaza. Eu doar vreau sa se termine odata sa ajung acasa si sa ma joc cu noua mea “jucarie”. Parca sunt un copil…ranjesc fara ca ceilalti sa stie de ce, ii urmaresc pe toti cu privirea pentru a da senzatia ca sunt atenta cand de fapt mintea mea este departe…deja imi imaginez ce o sa fac, imi imaginez peisaje, oameni, obiecte…pozez in minte tot ce prind avand senzatia ca am “jucaria” in mana.
Intr-un final sedinta se termina…alerg spre casa. Ranjesc mereu si sunt mai fericita ca niciodata, astept clipa asta de luni de zile si acum parca intervin tot felul de lucruri minuscule pentru a-mi pune piedici in realizarea visului.
Ajung si acasa…este deja seara…dar nu conteaza. Acesta este momentul mult asteptat. Ma descalt grabita, arunc haina si ca un copil curios, care si-a dorit mult o jucarie pe care a vazut-o la multi copii cu care se joaca scot cutia si…ma blochez. Ma uit la ea, o intorc pe o parte, pe cealalta…parca imi este greu s-o deschid…incet, cu mainile tremurand…cu mare grija deschid cutia si continui cu o viteza nemaivazuta sa arunc hartiile si tot ce era in calea mea neimportant spre a ajunge la…”JUCARIE”. O iau in mana (“jucaria”) si repede bag acumulatorul, montez obiectivul si alerg prin casa sa pozez tot ce prind. Parintii, papusile de pe dulapuri, ferestre, carti, pereti…tot. Ma linistesc…visul meu a fost implinit.

Jucaria era un Canon EOS 30D si … cateva experimente:

Iubirea este o boala? Ura este o boala? nuu!…sunt niste sentimente ce-ti dau stari de boala…si fugi disperat prin fum, mizerie si gunoaie sa ajungi intr-un loc linistit in care sa te refaci. Cauti disperat un leac, ceva sa te ajute sa calmezi durerile, sa te ajute sa uiti…si alergi disperat..cand intr-o parte, cand in alta. Niciodata nu gasesti ce vrei dar culmea speranta ramane acolo si de aia continui sa alergi pentru ca in disperarea si-n durerea ta crezi ca undeva, odata vei gasii ce-ti trebuie. S-au gasit tratamente pentru toate bolile posibile…bine, aproape pentru toate. Dar nu exista tratament pentru suferinta, nu exista tratament pentru depresie, pentru dureri de inima ( la figurat), pentru suparare, pentru lacrimi. Sa se gaseasca ceva care sa nu te mai lase sa plangi, sa nu mai existe lacrmi. Sa sece lacul asta sarat ce da pe afara la fiecare suparare minora sau majora si-ti inunda ochii, apoi curge incet spre buze si in cele din urma daca inundatia este de gradul zero ajunge pana si pe gat. Apoi aceste lacrimi duc la cearcane, la dureri de cap si ajungi sa fugi disperat la doctor ca esti bolnav. Cand de fapt singura ta boala este in sufletul tau, in mintea ta si nici un doctor pe lumea asta n-a inventat un medicament pentru aceste dureri. Oamenii de stiinta au reusit multe in lumea asta, dar nu au reusit sa ajute oamenii sa scape de stres, de depresie, de durerea pierderii …ce pierdem? tot ce inseamna ceva pentru noi, tot ce odata ne-a adus zambetul pe buze. Si cu ce ramanem? Cu un diagnostic…