Archive for October, 2006

Ochii sunt oglinda sufletului…in ei vedem tristetea acoperita de un zambet fals al buzelor, in ei observam flacara inimii implinita cu dragoste, in ei privim lacrimile de fericire sau de tristete, in adancimea lor descoperim greutatile si bucuriile unei vieti de om. Femeile isi aplica tot felul de cosmetice in jurul ochilor pentru a-i scoate in evidenta, altele isi pun lentile de contact pentru a intensifica o culoare de care ele nu au avut parte, altele poarta mereu ochelari de soare sau de vedere incercand sa ascunda ochii si bine-nteles drumul spre sufletul lor…dar in final, toate, seara scapa de aceste mici trucuri si cineva se poate bucura de sinceritatea unor ochi obositi…dar poate fericiti.

Cateva zile in spital te pot face sa te gandesti la multe lucruri…nu ca ai tine tu neaparat sa stai sa-ti vezi toata viata, sa te gandesti la toate tampeniile…dar timpul liber te impinge sa ajungi la unele masuri extreme ca aceasta. Sa vedem intai ce inseamna o zi in spital: trezitul la 7:30 pentru ca vine asistenta sa-ti ia sange si alte lichide din tine pentru analize. Apuci sa te speli putin pe fata si esti chemat cu stomacul gol la ecografie. Dupa stat la rand cateva zeci de minute ajungi sa bei si tu acel praf nenorocit numit bariu…iti vine sa versi dar doctorita zambeste si incearca sa te linisteasca spunand ca nimeni nu a varsat de la asta…pana acum. Treci de etapa asta si vine asistenta sa te anunte ca trebuie sa fugi la sala de gimnastica. Ajungi acolo, instructoarea se uita in fisa ta si-ti spune dezamagita ca nu poate sa faca prea multe cu tine la ce diagnostic ai…ok…faci cateva exercitii mai simple si privesti in jurul tau cum toti batranii de acolo se misca mai bine ca tine ( internare in spital de batrani)…ok. termini si gimnastica si viteza maxima la fizioterapie, mai exact electroterapie si ultrasunete…Stai si aici putin timp pe hol pentru a se elibera un pat. Termini si aceste proceduri si intri in salonul urmator la masaj…spate si burta( nu recomand nimanui varianta burta…mai bine abdomene la greu ca sa scapati de grasimile de acolo decat masaj). Cu lacrimi in ochi de durere si un zambet sters pentru domnisoara de la masaj te indrepti spre camera in speranta ca vei apuca si tu sa mananci pentru prima data in ziua aceea superba. Colega de camera, o doamna in varsta (bine-nteles) se simte foarte rau si deprimata…cum este…tine sa te deprime si pe tine. Mananci repede ceva si…constanti ca ti s-a terminat programul…din acest moment pana a doua zi dimineata nu ai nimic de facut…si este abia ora 14, esti intr-un spital in mijlocul unei paduri la cativa km buni de Bucuresti…
Vedeti voi? de asta atunci cand esti internat intr-un spital ai destul timp sa meditezi si sa te gandesti la orice…in varianta de depresie…
La ce ma gandeam intr-un alt post…

Ies din casa, dau sa inchid usa si-mi cad cheile din mana. Ma aplec sa le ridic imi cade rucsacul de pe umar. Chem liftul…vine…dar nu se opreste la etajul meu, se duce mai sus. Mai astept…merge jos, merge sus…intr-un final se opreste si la etajul meu. Iese o vecina si-mi da cu sacosele peste picior ( cred ca avea ceva sticle si borcane). Ies din scara, calc intr-un imens rahatel de caine…vecina care-si scosese catzelushul la plimbare ma saluta zambind. Ma duc in statia de tramvai…tocmai plecase. Astept…astept…si trece pe langa mine un bmw superb care lasa in urma lui o pata mare de noroi pe blugii mei. Vine tramvaiul…dau sa urc, cineva uitase sa coboare si sare pur si simplu pe mine in disperarea de a nu ramane prins acolo. Urc in tramvai, nici un loc liber…nici pe scaune dar nici in picioare. ma inghesui si incerc sa inaintez pentru ca ma impinge cineva ingrozitor din spate. Gasesc un mic loc in care sa ma strecor dar nu am de ce sa ma tin. Porneste tramvaiul si ma calca un batran pe adidasii abia spalati, rezultat: si acolo o pata de noroi. Se apropie statia unde trebuie sa cobor, incerc sa ma indrept incet spre usa…injuraturi peste injuraturi ca imping lumea. Cum vreti sa cobor? sa zbor? Cobor…intr-o baltoaca ce as fi jurat ca a fost pusa intentionat acolo. Ma indrept spre statia de autobuz…un individ alearga dupa tramvai si ma loveste cu mana in stomac…trag aer in piept, injur intre dinti si merg mai departe. Si?…exact, autobuzul era in statie si semaforul este rosu. L-am pierdut si pe asta. Mai stau 15 minute si vine altul. Aceasi aglomeratie…reusesc sa urc…pana pe prima treapta a scarii si acolo raman pana ce ma impinge putin in fata usa ce se inchide peste mine. Cobor si in toata ameteala si nervozitatea uit sa ma uit la semafor…frane si claxoane plus ceva injuraturi ca trec pe rosu. Sar inapoi si incerc sa-mi cer scuze…nu apuc. Ajung la intalnire, comand un suc si primesc inca o pata pe bluza. Ma hotaresc sa renunt la a manca ceva de frica sa nu ma inec si sa nu stie nimeni sa faca manevra H… Plec spre casa si vin controlorii. Plina de incredere scot abonamentul si-l intind domnului controlor … “Domnisoara, este expirat de alaltaieri…”. Reusesc sa-l conving ca pur si simplu nu am realizat si scap ( wow, de unde norocul asta?). Ajung in fata scarii…plin de baietasi de cartier cu chef de glume…le explic frumos ca am nervi si sa ma lase in pace si aud in urma mea glume proaste si rasete inecate. Ajung in lift si… tip “Ajuutooor!!! Vreau putin noroc!!!!!”

Nu stiu cate persoane apeleaza la cititul in carti, in cafea, in boabe de fasole…si in mai stiu eu ce pentru a-si afla prezentul si viitorul. Din cate stiu eu aceste persoane care-ti citesc viata in cartile cu care jucam poker nu se numesc vrajitoare…pentru ca nu-ti fac nici un rau…sau cine stie? Oricum este interesant si…socant cand te duci la cineva sa-ti spuna ce te asteapta…poate la inceput, razi, o iei sub forma de joaca, ca pe o curiozitate si pleci de acolo linistit ca nimic nu ti se va intampla…doar nu scriu cartile de joc viata ta. Trece o luna…doua….trei…si incet incet, pe parcurs ce anumite lucruri ti se intampla iti dai seama ca undeva exista un sambure de adevar. Cine sunt aceste persoane de-ti vad tie viata? Cum reusesc s-o faca?
Nu sunt atat de interesata de acest subiect…recunosc ca am avut si eu curiozitatea sa ma duc de cateva ori la o persoana care imi ghicea…si de fiecare data s-a cam intamplat ce a spus, dar nu-mi traiesc viata pe aceste lucruri si nici nu a devenit o obsesie sa aflu in fiecare semestru al anului ce urmeaza…Unele lucruri poate e mai bine sa nu le stii, altele da…
Cel mai mult ma socheaza cand incepe sa-ti vorbeasca despre persoanele din jurul tau…si citeste si despre ele anumite lucruri…este socant sa afli din carti ca o persoana apropiata nu este de fapt cine crezi tu, nu? Si ce facem? Credem cartile sau ne bazam pe ce vedem si stim noi? Dragostea este oarba si de multe ori…de cele mai multe ori…nu vedem defectele si greselile facute de cei de langa noi…sau nu le bagam in seama contand mai mult clipele minunate, contand mai mult faptul ca ne simtim bine…in cea mai mare perioada.
Este un pacat sa te duci la ghicitoare? Este un pacat sa afli ce viitor ai?…ce fac persoanele de langa tine? daca o sa iei un examen sau nu?…Daca o sa ai noroc in dragoste?
Nu stiu cat este de pacatos sa faci asta…dar stiu ca uneori parca iti prinde bine sa-ti spuna cineva lucruri pe care nu poti sa le vezi si sa-ti deschida ochii sa nu pierzi ocazii sau sa nu cazi in gropi…

Persoanele care ne sunt cele mai dragi ne fac sa suferim cel mai tare…e absolut normal…dahhhh…ca aia de care nu ne pasa nu au ce sa ne faca…avem o imunitate extraordinara la ei. As vrea sa am asa ceva si fata de prietenii mei…sa nu ma poate atinge nimic din ce fac ei.
Ma intreb cine naiba a inventat sfaturile? Ai un prieten care are niste probleme, tu incepi sa-i dai sfaturi, sa-i acorzi tot mai multa atentie…si apoi iti dai seama ca sfaturile tale au fost interpretate si prietenul ala o ia in jos…in jos…si in jos…Si ce sa mai faci? Tu esti cel care nu a explicat cum trebuia lucrurile. Uneori am impresia ca toti vorbim alta limba…vorbele si faptele pot fi interpretate in atat de multe feluri incat ti se face frica sa mai misti…cine stie ce dracu mai intelege celalalt? !?!
Mie imi placea mult o vorba “Dumnezeu ti-a dat prieteni ca sa se scuze pentru rude!”…este o chestie rautacioasa pentru ca cei mai importanti oameni raman intotdeauna parintii, rudele…dar ei parca nu te inteleg asa cum trebuie…in schimb prietenii…iti dau de inteles ca sunt alaturi de tine, ca te inteleg…si apoi dintr-o data te trezesti singur.
Cica prietenii adevarati ii numeri pe degete…asta inseamna 20? sau doar 10?…sau poate 5…
Ce bine te simti cand ajuti pe cineva drag, ai o satisfactie extraordinara cand vezi ca lacrimile de durere le-ai transformat in lacrimi de bucurie, cand o fatza mohorata ai schimbat-o intr-una zambitoare…dar totul este masurat…iar timpul este atat de prost calculat…incat dupa cateva minute prietenul fuge in alta parte sa inveseleasca si el pe altcineva…si tu…ramai singur asteptand urmatoarea perioada proasta…