Dragostea a intrebat intr-o zi prietenia “tu de ce mai existi daca sunt eu?”, prietenia a raspuns “ca sa aduc un zambet acolo unde tu lasi lacrimi”.
Prietenii sunt buni atunci cand plangi si ai nevoie de cineva care sa-ti spuna ca totul va fi bine, ei sunt buni ca atunci cand te plictisesti sa poti sa-i suni si sa incerce sa te distreze, mai sunt buni si ca atunci cand esti trist, suparat, saturat de viata, deprimat sa fie langa tine si sa-ti arate ce frumoasa este viata…dar tot prietenii sunt cei care-ti intorc spatele atunci cand nu mai au nevoie de tine, sa nu te mai sune atunci cand au pe cine sa sune, sa nu te mai salute atunci cand saluta pe altii, sa uite cu totul de tine atunci cand au o persoana langa ei care le ofera totul…si apoi tot ei sa se intoarca cu coada intre picioare atunci cand nu mai au la cine sa apeleze si ai ramas tu…tu cel care mereu ii ajutai, mereu ii ascultai, mereu sareai cand aveau nevoie de tine…doar tu…
Cred ca textele tale vin din ceea ce ti se intampla in realitate, gresesc?
In poza parca ma gasesc si pe mine.
Superba fotografia. Ai un subiect delicios si imi place foarte mult larma porumbeilor. In ceea ce priveste ‘martusirea’ scrisa, desi e trist,… asa e….
Spor mult si bafta!
da, toate textele vin din ce mi se intampla mie zilnic…am scris despre calatoria cu metroul,cu trenul, despre prietenie, dragoste, ura, rani, vise, indoieli, tradare…si cam tot ce mi se intampla mie si multora care citesc si se regasesc foarte usor in randurile mele…si uneori simt ca mi s-au epuizat subiectele…ca am scris despre orice traire ar putea avea un om…si atunci mi se da o palma si-mi dau seama ca povestea continua…
Superb comentariu si incredibil de adevarat….Din nefericire inteleg perfect aceasta stare si tot din nefericire sunt multi altii care o inteleg.
Doamne frumos poti scrie…
doar k…uneori cuvintele nu ne ajuta cu nimic…
cand suferim suferim cu sufletul si nimeni nu ne poate ajuta…eu una sufar…si nu am ce face:(