N-am scris niciodata un jurnal…si habar n-am cum sa incep. Mai vedeam prin filme …Dear diary, today…blablabla…sau mai era jurnalul pe ore…la ora … s-a intamplat asta. Am incercat ambele modaltati de a scrie intr-un jurnal si nu mi-a iesit, asa ca am zis s-o iau pe aia pe care o stiu, calea cea mai simpla…sa va povestesc de ce am inceput acest jurnal, de ce este ziua 1, cat va tine si cam ce va contine…adica un mic cuprins.
In acest moment eu ma aflu in Suceava, intr-o pensiune superba…numele nu vi-l zic ca sa nu fac reclama:P. Ma aflu intr-o delegatie de 4 zile in care explorez, cunosc, vad si culeg informatii de la comunitatile de minoritati din aceasta zona…asta inseamna lipoveni, ucrainieni, polonezi, romi, armeni si evrei.
Prima zi a fost scurta, daca nu punem la socoteala drumul de ore intregi,…dar a fost scurta in ce consta o vizita facuta unui sat de lipoveni, numit Lipoveni. Imaginatia mea si ce credeam eu despre aceasta prima comunitate a fost total diferita de ce am descoperit aici…Ma gandeam ca o sa gasesc niste oameni uniti, adica o comunitate, in care toti se ajuta si incearca sa duca traditiile mai departe, sa nu se romanizeze si sa fie ceva diferit de satele romanesti…dar mare mi-a fost mirarea sa ma intalnesc cu o batrana care seamana cu vecina buncii mele din Ardeal ( difera accentul 
) si cu niste copii care seamana cu cei ai unei bune prietene din satul in care am copilarit eu. Am intrebat de traditii, de mancaruri, de limba pe care o vorbesc…n-am aflat decat ca nu exista o anumita mancare pe care s-o faca…sunt foarte saraci (cel mai bogat din sat e preotul…are o casa imensa, prima cum intri in sat…e imposibil sa n-o vezi), prin urmare mancaruri speciale se fac de sarbatori…ca la orice roman: sarmale, racituri, chiftele…nici o specialitate. Despre limba…ei vorbesc rusa, dar nu rusa rusilor, ci o corcitura…conteaza ca se inteleg intre ei. Copii invata si ei, dar putini o sa reuseasca sa duca mai departe aceasta limba deoarece numai batranii mai vorbesc ruseste, mai asculta muzica ruseasca. Tinerii au plecat toti…muncesc in Spania, Franta, Italia…fiecare pe unde a putut. Nimeni nu vrea sa traiasca la tara, sa munceasca pe camp, toti vor bani, dupa cum spune batrana. Oricum tineretul din ziua de azi e schimbat…fetele poarta fuste foarte scurte chiar si la biserica ( asta daca intra, de obiei se opresc la una din cele doua crasme ( magazine mixte) de langa biserica). Nici batranii nu prea mai merg la biserica…e obositor sa stai 2-3 ore in picioare ( desi au banci pe margine ca la bisericile noastre ortodoxe, la ei este interzis sa stai jos in timpul slujbei…poate daca ajungi sa cazi din picioare se face o mica exceptie si ai voie sa stai cateva minutzele). Traditii…singura lor diferenta fata de noi este ca sarbatorile sunt dupa religia veche, in rest nimic deosebit fata de satele romanesti…
Reusite portretele, mai ales a 5-a (fara stalpul ala din dreapta ar fi foarte tare
). Cu siguranta unele ar arata bine si in alb negru.
Faine, ma bucur ca ai reusit sa faci cea ce iti place. prea putini reusesc, multi o fac pentru bani fara sa puna suflet, bafta.
Multumesc pentru comentarii.
A 8a fotografie face toti banii. Expresia copilului si castravetele din mana sa sunt bestiale.
)
Imi place mult si a 10a, pentru cum ai surprins expresia de ingandurarea a baiatului.
Foarte buna povestea. De mult n-am mai citit un documentar asa frumos. Bune si potretele precum si cateva imagini precum cartile alea. Dar… te-ai concentrat prea mult pe copiii aia, 2-3 poze cu ei ar fi fost de ajuns. Apoi, mie mi se pare ca pozele n-au contrast suficient si par usor soft… dar poate e doar monitorul meu.