Alb Gri Negru

Sa fie alb? Sa fie negru? Sau poate e gri? Cad dintr-o extrema in alta…ori e alba, ori e neagra…dar gri niciodata. De ce sa fie gri? E banal…negru cu alb merg perfect.
Asa am vazut eu calatoria cu trenul accelerat…negru cu alb…O experienta pe care o regret si din care nu am invatat decat faptul ca, comoditatea mea este mai presus de orice, este drumul pe care l-am avut pana la Timisoara si inapoi la Bucuresti, cu acceleratul. Trenul acela care este calea de mijloc intre personal si rapid. Insa diferenta dintre personal si accelerat este doar numarul de statii in care opreste, cu 5 mai putin…pentru ca mizera, putoarea si vechimea vagoanelor este una si aceeasi.
Cu acest tren circula tot felul de oameni, de la studenti ce-si economisesc fiecare banut, pana la batrani ce cara dintr-un oras in altul carnaciori, smantanica, branzica, ceapa, slanina… Compartimentul arata de parca ar fi trecut prin al doilea razboi mondial…murdar, cu un miros usturator si cu un geam ce nu se inchide si tremura continuu lasandu-ti impresia ca mai are putin si-ti cade in cap. Alaturi de mine mai calatoresc 6 persoane: 2 tineri, o doamna…si inca 3 personaje care par a fi scoase din cartiile lui Ion Creanga, doi batrani ce nu par a avea vreo legatura unul cu celalalt in afara de mirosurile ce le emana… si inca o femeie ce se chinuie sa nu iasa din tiparul trenului si aduce si ea cateva esente noi de mirosuri combinate. In compartiment se formeaza un adevarat cocktail, ingredientele: doua parfumuri de studenti…apoi la alegere ceapa, slanina, porc, vaca, gaina, pisica…si cel mai important, o baba ce se descalta si-ti baga picioarele sub nas facandu-se comoda…ca…drumul e lung, ce dracu!!! Am observat ca este chiar o moda la trenul accelerat ca in fiecare compartiment sa fie cate o baba care sa se descalte…or fi angajate de CFR sa-si imprastie mirosurile peste tot, sa aiba si ei pe cine sa dea vina ca sunt trenurile asa jegoase.