Archive for November, 2007
Multi cred ca un om nu se poate schimba usor…cum s-ar zice “peste noapte”. Majoritatea au impresia ca daca un om apare schimbat dintr-o data…joaca teatru, are mai multe fete. Oamenii se schimba…din pacate observ cum in jurul meu persoanele la care tin cel mai mult si pe care le cunosc de ani de zile se schimba de pe o zi pe alta. Uita de unde au plecat, uita cine a fost langa ei, uita ce si-au dorit de la viata, uita ce si-au propus sa faca…uita tot. Si peste noapte, ca si cum un vis frumos sau urat le-ar fi dat peste cap toata viata…ei apar schimbati, de nerecunoscut…si ajungi sa te intrebi…unde este persoana pe care o iubeam atat de mult? Nasol este ca acesti oameni se schimba din cauza unor probleme, lovituri pe care le-au suferit din cauza unora…dar cand ii vezi langa tine asa , iti lasa impresia ca si tu esti de vina.
Intr-o zi…cu soare, o zi superba de mai, s-a nascut un sufletel. Un copil inocent, naiv, imatur care-si cauta un locsor caldut unde sa se adaposteasca de rautatea celor din jur. Nu vroia decat un suflet care sa-l inteleaga, sa-l ocroteasca si sa-i fie alaturi cand are nevoie. Sufletelul asta mic a gasit locsorul caldut, protejat, pufos si a reusit sa se schimbe. Sa scape de frica fata de oameni, sa aiba din nou incredere, sa vorbeasca, sa se maturizeze si sa-si spuna toate secretele care-l macinau si-i umpleau viata de cosmaruri si de durere. Dar cine s-ar fi gandit…ca…peste noapte…un sufletel poate sa devina demon? Poate sa raneasca pentru ca este ranit, poate sa loveasca pentru ca este lovit si poate sa fuga pentru ca si altii fug de el. Dar sub tot costumul acela de demon…lumea nu intelege ca se gaseste un sufletel speriat…care si-a pierdut locul caldut si peste care s-au intors toate loviturile, toate durerile, toate amintirile si toate nenorocirile. Nimeni nu intelege ca si-a pus un scut pentru ca nu mai suporta durerea…Si demonii plang…
As vrea sa fug…sa fug in singurul loc in care am putut sa respir, in care am putut sa fiu eu…sa ma bucur de natura, de singuratate… dar si de prieteni. As vrea sa fug noaptea pe malul raului si sa privesc luna si stelele, mai apropiate de mine ca niciodata. Daca as intinde mana as putea sa ating o stea, ce ma va proteja si ma va ajuta sa ma ridic atunci cand ceilalti ma lovesc. Am nevoie de aerul de acolo, de linistea si de caldura acelui loc. Am nevoie de painea cu untura a bunicii si de cana cu laptic cu cacao…sa alerg pe ulitza…As vrea sa-mi iau bicicleta, deja prafuita si ruginita, s-o curat si sa-mi arate drumul spre liniste, spre siguranta…Sa pedalez pana gasesc curcubeul vietii…Sa alerg pana la locul unde ne scaldam si faceam gratare noaptea…As vrea…sa fug…sa fug in timp si sa-mi retraiesc copilaria…
