Ploua…sunt la volan si ma indrept spre casa. In jur de ora 17 am plecat de la redactie, de la Casa Presei, si acum sunt pe Barbu Vacarescu intr-un sir de masini ce se chinuie sa treaca de un semafor. Sunt hipnotizata de stergatoarele ce ma ametesc prin miscarea lor si lovesc volanul in ritmul muzicii retro. Privirea imi fuge in oglinda retrovizoare si observ in spatele meu un frumos BMW, scump, elegant si plin de tinerete, vesel si galagios. Desi muzica mea este foarte tare, nu pot sa nu aud muzica de club din acea masina, imi atrag atentia cele 4 fete din masina care danseaza, rad cu gura pana la urechi si emana caldura unei relatii de prietenie adevarata. Eu, singurica in buburuza mea galbena…cu muzica retro de parca as fi dintr-o alta lume, lovesc volanul in ritmul muzicii si incerc sa par fericita…la urma urmei, ploua iar eu sunt in masina mea si nu ma inghesui in vreun autobuz vechi si nu ma enervez ca trebuie sa stau in picioare…stau comod, ascult ce muzica vreau, fumez…conduc. Incerc sa privesc in fata, vreau sa fiu iar hipnotizata de stergatoarele mele, dar privirea imi tot fuge mai sus…Trag cu ochiul la masina din spate si ma loveste melancolia. In zadar incerc eu sa caut o melodie rock’n roll care sa ma trezeasca…totul se invarte in jurul acelui bmw, acelei gasti de fete. Imi aduc aminte de un vis pe care l-am avut cand nici una din prietenele mele nu aveau carnet, si nici eu…si poate nici nu eram inca la varsta la care sa putem avea, dar toate visam si asteptam cu nerabdare ziua carnetului, ziua masinii. Visam mereu c-o sa am o masina frumoasa cu care o sa-mi plimb toate prietenele, o sa mergem pe sosea fara vreo destinatie, fara vreo tinta…doar noi, soseaua si destinul care ne va duce unde vrea. Le povesteam prietenelor mele cu cata nerabdare astept ziua aceea…si am asteptat-o…
Este o zi ploioasa, iar eu ma gasesc in buburuza mea galbena, singura, cu muzica retro la maxim…o mica printesa a soselelor cu niste vise ratacite.
“Erau frumoase visele din trecut; nu mi s-au implinit, dar ma bucur ca le-am avut.”
Imi place foarte mult modul cum ai scris, insa nu iti impartasesc in totalitate gandurile. Ca un contraexemplu iti voi relata pe scurt o experienta ce am avut-o chiar zilele trecute. Fiind weekend si dornic de-o iesire, am plecat la fotografiat undeva langa granita cu Moldova (Iasi – Sculeni). Altceva in afara de “lipsa” (ca sa nu zic saracie) nu o sa intalnesti pe acolo. Umbland hai-hui am dat peste un grup de copii efectiv in mijlocul pustietatii, departe de orice urma de sat, jucandu-se. M-am apropiat de ei cu gandul de a-i intreba ceva scurt si a merge mai departe, obisnuit fiind cu “astilalti” de la coltul blocului, “hi5 generation”. Chiar nu ma asteptam, insa am gasit la ei atata deschidere, seninatate in priviri, bucurie, simplitate, incat m-au facut sa stau cu ei la taclale pana mi-am dat seama ca trebuie sa mai si plec acasa.
Poate ceea ce vrem de fapt nu e exact ceea ce visam, ci cu totul altceva. Am mai spus-o, si-o mai spun inca o data, ca marii nefericiti sunt cei ce nu au descoperit micile bucurii.
Lumina buna!
Neata’
L-as corecta pe e_x si ar reformula fraza lui: “Am mai spus-o, si-o mai spun inca o data, ca marii nefericiti sunt cei ce nu au descoperit micile bucurii.” in felul urmator: marii nefericit sunt cei ce au uitat de micile bucurii.
Decat invidios pe un BmW plin de fete cochete si cu fitze, mai bine invidios pe niste copii plini de fericire si senini ca un cer de primavara.
O zi buna,
PC
Nu ai inteles ideea! Nu sunt invidioasa pe un BMW plin de fetite cu fitze(ca si buburuza mea mica e fitzoasa) ci ma loveste nostalgia cand ma uit la acea gasca de prietene bune care rad, se distreaza…iar eu sunt singura in masina…si prietenele mele nu sunt langa mine.
Suna-le si invitale cu masina la o plimbare. Ai facut asta pana acum de cand ai permis?