Archive for March, 2009

Marcian Petrescu este considerat cel mai bun muzicutist de blues al momentului din Romania. El este liderul trupei Trenul de Noapte, singura trupa de Harmonica Blues din Romania.

11:00 - Conferinta de presa la Ministerul Culturii

12:00 - Conferinta Muzeul Satului

M-am alaturat si de aceasta data campaniei Realitatea TV, “Romania prinde radacini”. Prima zi de plantat a fost in Suditi, judetul Ialomita unde peste 2000 de voluntari au plantat pe 6,7 hectare puieti de frasin, cer si lemn câinesc. Acestora li s-au alaturat Nicolae Nemirschi care a venit cu un platan de 20 de ani, la care multi localnici s-au uitat neincrezator.
Ecaterina Andronescu si-a intrecut studentii de la Politehnica la plantat, aceasta sapand cu o viteza uluitoare cel putin 20 de gropite pt firele de lemn cainesc, nefiind impiedicata de pantofii cu toc.
Lavinia Sandru s-a limitat la plantarea unui singur pomisor, iar Roberta Anastase, ajutata de cativa domni, a plantat in jur de 5 puieti.
Adriana Saftoiu s-a alaturat Ecaterinei Andronescu, dar n-a reusit sa tina nici ea pasul cu viteza minitrului invatamantului.

Diferente intre barbati si femei sunt nenumarate… asemanari?…

Fetele cand se intalnesc la o cafea, la o barfa mica abordeaza teme ca barbati, bani, barbati, bani…munca.

Barbatii cand se intalnesc la o bere abordeaza subiecte ca femei, fotbal, femei, femei, fotbal..

Hai sa ma rezum la cercul in care ma invart eu, ca sa nu cataloghez toate femeie ca fiind niste disperate dupa bani( nu ca nu ar fii si aici un adevar…dar nu toate, doar 99% vor asta, restul cauta iubirea si muncesc pentru a-si cumpara un pantof..sau ce si-or cumpara, ca eu nu stiu…eu cumpar continuu blugi, adidasi si aparatura foto).

Deci…cercul meu de prietene, ca iar sar de la o nebunie la alta…Discutiile sunt de la cele mai plictisitoare pana la cele mai solicitante (cand toate ne rafuim in cuvinte adresate barbatiilor). Incepem cu ce am facut azi la servici, ne mai plangem de sefi, de colegi (colege), de ce greu e, ca muncim prea mult pe bani putini, ca nu suntem apreciate..blablabla…dupa ce trecem peste aceasta etapa de plans de mila, fetele mai abordeaza niste subiecte la care eu apar ca o statuie cu privirea crucisa…pantofi, genti, haine…si ma trezesc la un moment dat si eu din somnul adanc pentru a aduce la cunostinta achizitia unei noi perechi de blugi…si visul la nu stiu ce obiectiv sau aparat foto…ghiciti cine devine acum statuie?:P da…trecem si de etapa cu ce ne-am luat si ce ne dorim si ajungem la punctul culminant…BARBATII! Mai, aici treaba este complicata. Avem pareri total diferite in anumite privinte si incepem discutiile in contradictoriu. Unele le iau apararea, altele le fac cu ou si cu otet…dar pana la urma toate traim cu ei, si fara ei nu putem. Dar problema majora apare daca una din fete s-a certat/despartit de iubit. Pfuuu…aici pareri, scenarii, sfaturi si toate alea…Respectiva plange, este distrusa si printre sughituri incearca sa povesteasca ce s-a intamplat…ca de asta este, noi cand suferim trebuie sa stie toate, sa ne varsam amarul si sa ni se stearga lacrimile. De la poveste se trece la sfaturi, de la sfaturi se ajunge la contraziceri si de la contraziceri se ajunge la ramas bun si la o programare pt cafeaua urmatoare. Fetelor nu le este rusine sa-si spuna durerea, nu le este rusine sa le impartaseasca prietenelor povestea cu riscul ca ele sa fie de acord cu ea sau nu. Ea spune tot si apoi asteapta critici, reprosuri sau incurajari. Ea arata ca sufera, plange, isi pune sufletul pe tava fara nici o rusine. Asta e, sufera si arata asta.

Barbatii ce fac? In nici un caz prietenii lor nu trebuie sa afle ca ei sufera. Nu, domne, ei sunt puternici, ei au inima de piatra. Da, frate, m-am despartit de x…neinteresant subiect. Ia zi, frate, unde vedem meciul diseara? Mergem maine in club?Agatam si noi ceva? Orgoliul lor este muuuuult prea mare ca sa recunoasca ca sufera, chiar si in sinea lor. Nu, ei isi vor spune continuu ca nu-i intereseaza, ca nu conteaza …si astfel ori trec de aceasta etapa, ori isi dau seama dupa o perioada mai lunga ca au nevoie de persoana aceea langa ei…dar e prea tarziu.

Cu riscul de a intra in discutii cu unii barbati ( mai ales ca majoritatea  celor care intra pe blog apartin sexului masculin) sau cu riscul ca unii sa-mi dea dreptate am tinut sa public acest text, renuntand la autocenzura despre care vorbeam in textul precedent.

Primul text de pe acest blog a fost scris la data de 9.05.2005…Daca stau acum si recitesc acele texte nu pot sa nu ma gandesc la cat de libera eram in exprimare, la cum scriam doar ce simteam, exact ce gandeam in acele momente fara sa ma cenzurez, fara sa ma gandesc ca poate cineva ma va judeca pentru parerile mele, ma va contrazice sau poate unii se vor supara pentru ca se vor regasii in cea ce scriu.

Acum…e mult mai greu. Incep sa scriu ceva si apoi ma gandesc la oamenii care citesc…si sunt uimita ca pe acest blog intra atat tineri de liceu, persoane de varsta mea…si chiar persoane de varsta parintilor mei…la bunici inca n-am ajuns .

Scriu, sterg…iarasi scriu…si sterg. Pentru ca nu mai simt ca este locul meu in care sa-mi exprim sentimentele, trairile, gandurile…este locul in care intra nenumarati oameni, de diferite varste si din diferite categorii sociale care citesc, isi fac o parere si asta ma sperie. Poate am greseli, poate folosesc cuvinte dure sau injuraturi…trebuie sa imi verific de 10 ori fiecare cuvant folosit…si nu pot sa fac asta, pentru ca as ajunge sa sterg fiecare text si sa postez doar imagini, asa cum am facut in ultima perioada.

Imi place sa citesc textele de acum 3 ani, imi place sa-mi amintesc de acele vremuri, de pasiunea mea pentru fotografie…dar si pentru scris. In acea perioada mi s-a propus chiar sa-mi public trairile…dar am refuzat. Cred ca aceiasi teama de acum, m-a cuprins si atunci…oare cine citeste? oare ce gandesc? oare ma judeca?

Am vrut sa scriu un text despre ce simt acum, despre ce traiesc acum…dar autocenzura si-a spus cuvantul si de data asta si am ajuns sa vorbesc aiurea si total pe langa subiectul pe care vroiam sa-l abordez…poate e gresit spus “abordez”…nu stiu…vroiam sa ma descarc si sa incerc sa inteleg unele lucruri care se petrec in viata noastra, dar nu pot.

Poate cu timpul voi ajunge sa scriu iar ce simt, ce cred si sa nu ma intereseze parerea celorlalti…sau poate autocenzura asta tine de maturitate? nu cred…tocmai ca observ in jurul meu ca foarte multi oameni isi blocheaza sentimentele, isi blocheaza cuvintele… dar mai ales exprimarea sentimentelor si a gandurilor a devenit o raritate…