Archive for December, 2009

“S-a trezit buimaca si n-a auzit decat o voce in soapta care-i spunea “A murit bunica”. In secunda doi a sarit din pat si a inceput sa-si caute tatal prin casa … l-a gasit in bucatarie, stand pe scaun, cu ochii in gol, fumand dintr-o tigara deja pe terminate … Se abtinea sa nu planga ca sa n-o vada parintii, aveau nevoie de ea puternica, cineva trebuia sa se ocupe de tot … ei nu erau in stare. A fugit inapoi in camera, a plans, dupa care a tras aer in piept si a pus mana pe telefon … nu-i venea in minte decat sa-l sune pe omul pe care credea ea ca se poate baza in orice situatie, avea nevoie de el langa ea s-o tina puternica, s-o tina in picioare … era 7 dimineata, dar cine mai tinea cont? Impreuna cu el au alergat prin tot orasul sa rezolve mici probleme,  sa puna la punct plecarea … si cand erau gata de plecare s-a produs ruptura. Undeva, in mintea ei era un razboi … in mintea lui alt razboi. Ea avea nevoie de el … dar el era prea insetat de propria-i persoana, inundat de egoism a spus pas … si a lasat-o asa, distrusa, plansa, obosita … si dezamagita. In continuare s-a tinut puternica, nu trebuia sa arate ce s-a intamplat …, i-a gasit o scuza in fata parintilor si au plecat la drum.  Cu ochii impaienjeniti de somn si plans incerca sa fie atenta la drum, sa nu mai orbeasca la fiecare masina ce-i aparea din fata, sa n-o mai sperie fiecare umbra de copac … urmarea, doua luminite rosii care mergeau in fata ei, atat mai era in stare.

Dupa doua saptamani, cand totul parea sa se linisteasca … inima incepea sa i se vindece, amintirea amara a unei relatii distruse din egoism era aproape ingropata  a mai primit o veste proasta. A crezut ca este ultima picatura care a umplut paharul, ii tremurau genunchii si nu intelegea de unde atatea nenorociri. Dar iarasi a ridicat privirea, si-a sters lacrimile si si-a ascuns tremuratul din voce cand aranja totul, cand punea lucrurile la punct … cand era iarasi cea puternica. In fata rudelor putea sa nu planga … dar cand iesea din casa, un vulcan exploda si indiferent de loc sau de persoane, era o cascada adevarata la ochii ei. Incepuse sa caute pe internet totul despre atac cerebral, despre anevrism … despre orice boala posibila … telefoane peste telefoane, rugaminti, relatii … totul. Lucrurile astea la inceput iti produc o  stare de agitatie continua, si noaptea, in vis, navighezi pe internet in cautare de ceva bun … parca subconstientul cauta mereu ceva pozitiv de care sa  te agate … dar oboseala dupa atatea lovituri nu lasa nimic optimist sa se cuibareasca in mintea ei.

In aceiasi zi aflasen ca este si somera. A intrat in redactie cu capul in pamant, in incercarea disperata de a nu-i vedea nimeni durerea ce-i pictase fata ca unui bolnav … cearcane, ochi rosii. I-a  atras atentia un grup de colegi stransi in cerc in jurul unor birouri … unii tipau, gesticulau, le plesneau venele pe fata de nervi … altii isi rodeau unghiile, priveau in pamant si se vedea ca gandul lor zboara in cu totul alta parte … tocmai primisera vestea ca inainte cu 3 zile de Craciun au ramas fara servici. S-a sprijinit de un perete si a inceput sa alunece pe el, a prins-o un coleg. Era alba la fata si-n mintea ei fugeau continuu imaginiile ultimelor 2 saptamani, parca aia ar fi fost toata viata ei … restul era in ceata, s-a nascut la varsta asta si a murit dupa 2 saptamani.

Dupa 2 zile, fortele ii revenisera … prietenii, rudele o incurajasera si-i dadusera putere sa mearga si mai departe . In fiecare seara se bucura de compania prietenelor din copilarie, care cum au aflat de vestile proaste ce-i inundau viata, au fugit in ajutorul ei. Reusea sa zambeasca, chiar daca inima si mintea ii fugeau de multe ori departe, la unchiul bolnav, la bunica … uneori chiar si la iubire. Incerca sa se tina departe de nenorocirile ce trecusera … si se concentra la unchiul ei, parca incercand sa-i transmita telepatic puterea ei si iubirea ce i-o poarta.

Ultima picatura cu care si-a incheiat anul … a fost un mic accident de masina. Ea vinovata, el cu o masina mare, ea fara casco, el fara avarii …

Anul nou a prins-o facandu-si bagajele. Era in dormitorul ei, cu toate sertarele deschise … cu 2 geamantane aruncate pe pat … si o lista cu tot ce trebuia sa-si ia la ea. S-a hotarat, in urma tuturor problemelor ce i-au daramat viata, sa plece. Vroia sa ia totul de la inceput intr-un alt loc, departe de casa, departe de oamenii ce au facut-o sa sufere … si nerealizand, departe chiar si de cei care au ridicat-o si au tinut-o in picioare. Si-a aruncat totul in masina … a pus ambele maini pe volan …  si-a inghitit  lacrimile, si a plecat. N-a privit in urma ei, oglinziile erau parca acoperite de ceata … a vrut sa plece, sa uite de tot si a facut-o…”

1. Vei primi un corp. Poate sa-ti placa sau nu, corpul este al tau sa-l ai pentru toata perioada vietii.

2. Vei invata lectii. Esti inscris intr-o scoala informala, numita “viata”.

3. Nu exista greseli, sunt numai lectii. Cresterea este un proces al incercarilor, erorilor si al experimentarii. Experimentele “ratate” sunt la fel de importante ca si cele care reusesc.

4. Lectiile vor fi repetate pana cand sunt invatate. O lectie iti va fi prezentata sub mai multe forme, pana cand o inveti. Dupa ce ai invatat-o, vei putea trece la urmatoarea.

5. Lectiile din care vei invata nu se vor termina nicicand. Nici o parte a vietii nu este lipsita de ele. Daca esti viu, inseamna ca mai sunt inca lectii de invatat.

6. “Acolo nu este un loc mai bun decat “aici”. Cand “acolo”-ul tau a devenit “aici”, pur si simplu vei avea inca un “acolo” care va arata mai bine decat “aici”.

7. Ceilalti sunt doar niste reflectari ale tale. Nu poti iubi sau uri un aspect al celeilalte persoane decat daca reflecta ceva ce iubesti sau urasti la tine.

8. Ce realizezi in viata depinde de tine. Ai toate instrumentele si resursele de care ai nevoie. Ce faci cu ele depinde – iarasi! – numai de tine. Alegerea iti apartine.

9. Toate raspunsurile sunt in tine. Raspunsurile la intrebarile vietii sunt in tine. Tot ce ai nevoie este sa fii atent, sa asculti si sa ai incredere.

10. Vei uita toate acestea.

Cherrie Carter-Scott

“Va salut pe toti cei alaturi de care am lucrat la Cotidianul cu cel mai mare respect existent pe planeta asta. Alaturi de voi am crescut si am devenit fotoreporter. Cand am pasit pentru prima data in redactia Cotidianul din Reinvierii, eram o necunoscuta, o micuta amatoare de fotografie, doritoare de aventura si extraordinar de timida/retrasa pentru o persoana ce se vroia a fi jurnalist/fotoreporter. Amintirea mea cea mai frumoasa de la Coti? Sunt prea multe…N-o sa uit niciodata cand m-a luat Timi la alegeri sa-l pozam pe Basescu votand, eram de 2 saptamani la ziar…iar eu am fost inghesuita de toti cameramanii si fotografii si din primul rand, unde ma instalasem regeste, am ajuns undeva in spate cu coate in cap si camere de filmat luate in freza…sau ziua in care am mers la servici, o zi obisnuita, si celebra mea fotografie cu Basescu era pe prima pagina…toti ma felicitau inca de la intrare si nu stiam de ce. N-o sa uit nici prima mea delegatie cu celebrul Remus, care m-a tarat prin toata Moldova vreo 5 zile, numai pe campuri…alaturi de colegul meu de suferinta, Lari.
Satisfactie? Cand Simona Popa mi-a dat sms ca sa ma felicite pentru o fotografie ce o facusem cu ea pe teren. Cred ca singura persoana care mi-a “aplaudat” munca.
Toti cei care au lucrat alaturi de mine, m-au crescut, m-au invatat sa lucrez in presa, in echipa, m-au invatat ce inseamna fotojurnalism, ce inseamna sa te zbati pentru acea imagine care spune totul…alaturi de voi toti am devenit ce sunt astazi. Va multumesc tuturor!”

Mihnea Maruta a reusit sa adune intr-un post pe site-ul personal cele mai frumoase amintiri ale colegilor mei de la Cotidianul. Lectura placuta! Merita!

Cea mai frumoasa amintire de la “Cotidianul” - Mihnea Maruta

Primele alegeri- mai 2007…aici inca eram bine…

In aceiasi zi, la sediul PDL…

Cand mi-a luat Adelin Petrisor interviu pentru Realitatea TV pt ca am surprins-o pe Ioana Tariceanu ca se folosea de antemergatorii sotului pentru a-si duce copilul la scoala…

Delegatie la Costesti…Tudor a facut poza…si tot el a insistat sa ma pozez cu ei…

Cu Dragos la datorie…unii se distrau la party si noi munceam…

…ne-am mai distrat si noi

Incercam si eu sa-mi fac o poza mai normala pentru legitimatie…n-am putut de ei

Prima, ultima si singura petrecere de Craciun la care am fost…aici cu tudor

Dragos si Alexandra…o sa-mi fie dor de voi

Desi nu consum alcool…acum mi se pare cea mai frumoasa metoda de a incheia seara si lungul sir al postarilor pe blog despre ziarul ce m-a crescut…Noapte buna!

Viata este facuta pe etape…avem primii ani in care invatam sa pasim, sa vorbim…avem gradinita, avem scoala generala, liceul, facultatea…si de aici incepe greul. Primul loc de munca, primul interviu…emotii maxime, experienta zero…Un amic m-a anuntat pe messenger ca ziarul Cotidianul cauta fotoreporter si mi-a dat adresa de mail a sefului de la departamentul foto, Timi. I-am dat un mail in care ma prezentam, ii insiram ce aparatura am si ca portofoliu ii prezentam adresa acestui blog. Nu-mi faceam sperante pentru ca am trecut prin atatea interviuri si perioade de proba incat incepusem sa cred ca sunt buna doar cand un fotograf isi ia concediu mai prelungit (da, o revista m-a chemat in perioada de proba timp de o luna…si apoi am aflat ca s-a intors din concediu persoana care ocupa postul pentru care eu ma zbateam). Stateam linistita, fiind sigura ca mailul meu nici macar nu v-a fi deschis…si-mi vedeam in continuare de pasiunea mea si de amatoricismul meu. Eram anul 4 la Management, ASE…facultatea am facut-o ca sa fie facuta, ca sa existe o diploma. Mereu mi-am dorit ca meseria mea sa fie de fotograf/fotoreporter. Vineri am fost sunata de Timi care m-a intrebat daca pot sa merg duminica la interviu…la Reinvierii…3 statii de tramvai de casa mea.. Luni deja incepeam perioada de proba la 9 dimineata cu un reportaj de filaj pe la fabrica de marmura a lui Videanu parca… Eram in luna mai, anul 2007…cu putin timp inainte de referendumul ce incerca sa-l dea jos pe Basescu. Perioada de proba trebuia sa fie de 2 saptamani…si a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Ma uitam uimita la redactie, la oamenii ce tipau si se agitau sa-si bage textele in ziarul de maine, departamentul foto era mereu injurat ca baga pozele tarziu sau ca nu bagau cele mai bune poze…sedinte la masa ovala din mijlocul redactiei unde se certau si se contraziceau continuu.

Fotografia care consider eu ca m-a angajat la Cotidianul a fost cu Basescu. In ziua urmatoare alegeriilor, cand s-a anuntat ca a picat referendumul, prima pagina a ziarului mi-a apartinut pentru prima data…eram inca in perioada de proba… toti ma felicitau…si eu nu stiam de ce. Nu a durat mult pana am semnat contractul si am ajuns sa ma numesc fotoreporter Cotidianul.

De atunci…pana ieri am alergat pe teren, am fost in delegatii in aproape toata tara, am fost la mitinguri, concerte, alegeri…sau am frecat menta in redactie, m-am certat cu seful meu sau cu colegii mei…si am ras cu ei…ba chiar in ultimele saptamani am plans pe umarul lor. Au devenit a doua mea familie…

Meseria de fotoreporter este considerata de foarte multe persoane, in necunostiinta de cauza, o meserie foarte usoara…oare ce este atat de greu sa tii un aparat in mana? Toti facem poze, toti avem macar un aparat in casa pe care il plimbam in vacante dupa noi…Prietenii mei imi priveau meseria ca pe o joaca…daca acum 3 ani faceam fotografie de placere…acum mai luam si bani pentru ca ma distram. Nimic mai gresit in aceasta gandire…meseria de fotoreporter pe cat este de frumoasa, pe atat este de grea. Fotoreporterul este omul care merge pe teren si trebuie sa se intoarca cu imaginea care sa surprinda momentul culminant al povestii. De multe ori reporterul isi scrie textul in functie de imaginiile noastre. Cum ar fi prima pagina a unui ziar fara fotografia de prima pagina?

Am stat la 6 dimineata, iarna, zapada pana la genunchi, intr-un cimitir…si am asistat la o deshumare.

Am fost la inundatii si am fost la reportajul despre sinuciderea unui copil de 12 ani.

Am alergat de la 8 dimineata pana la 10 noaptea la alegeri…

De multe ori uitam sa mananc sau sa beau, sau nu aveam timp…plecam de acasa cu un pachet de tigari si ma intorceam cu el la fel…aveam si zile grele cand nu mai puteam sa ma tin pe picioare de oboseala si zile in care stateam la birou si ma jucam continuu. Rucsacul meu foto cantareste aproape 10 kg…cu el alergam la mitinguri, cu el mergeam pe jos kilometrii intregi, cu el in spate ma zbateam si ma bateam cu cameramanii si ceilalti fotoreporteri ca sa ajung in fata sa reusesc sa fac poza aceea…

Ziarul Cotidianul a fost inchis…asa cum am scris si-n postul trecut…desi poza este o facatura plina de cinism. Etapa aceasta a vietii mele s-a incheiat aici…meseria mea de fotoreporter i-a o pauza…nu se stie cat de lunga sau cat de scurta…

O precizare: poza a fost facuta la misto…am incercat sa facem haz de necaz…si eu am facut pana azi, cand am realizat ca aceasta etapa chiar s-a terminat.

Timi nu plange…Tudor nu-l consoleaza…eu am facut poza…Punct.