2 ani si 8 luni la Cotidianul

Viata este facuta pe etape…avem primii ani in care invatam sa pasim, sa vorbim…avem gradinita, avem scoala generala, liceul, facultatea…si de aici incepe greul. Primul loc de munca, primul interviu…emotii maxime, experienta zero…Un amic m-a anuntat pe messenger ca ziarul Cotidianul cauta fotoreporter si mi-a dat adresa de mail a sefului de la departamentul foto, Timi. I-am dat un mail in care ma prezentam, ii insiram ce aparatura am si ca portofoliu ii prezentam adresa acestui blog. Nu-mi faceam sperante pentru ca am trecut prin atatea interviuri si perioade de proba incat incepusem sa cred ca sunt buna doar cand un fotograf isi ia concediu mai prelungit (da, o revista m-a chemat in perioada de proba timp de o luna…si apoi am aflat ca s-a intors din concediu persoana care ocupa postul pentru care eu ma zbateam). Stateam linistita, fiind sigura ca mailul meu nici macar nu v-a fi deschis…si-mi vedeam in continuare de pasiunea mea si de amatoricismul meu. Eram anul 4 la Management, ASE…facultatea am facut-o ca sa fie facuta, ca sa existe o diploma. Mereu mi-am dorit ca meseria mea sa fie de fotograf/fotoreporter. Vineri am fost sunata de Timi care m-a intrebat daca pot sa merg duminica la interviu…la Reinvierii…3 statii de tramvai de casa mea.. Luni deja incepeam perioada de proba la 9 dimineata cu un reportaj de filaj pe la fabrica de marmura a lui Videanu parca… Eram in luna mai, anul 2007…cu putin timp inainte de referendumul ce incerca sa-l dea jos pe Basescu. Perioada de proba trebuia sa fie de 2 saptamani…si a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Ma uitam uimita la redactie, la oamenii ce tipau si se agitau sa-si bage textele in ziarul de maine, departamentul foto era mereu injurat ca baga pozele tarziu sau ca nu bagau cele mai bune poze…sedinte la masa ovala din mijlocul redactiei unde se certau si se contraziceau continuu.

Fotografia care consider eu ca m-a angajat la Cotidianul a fost cu Basescu. In ziua urmatoare alegeriilor, cand s-a anuntat ca a picat referendumul, prima pagina a ziarului mi-a apartinut pentru prima data…eram inca in perioada de proba… toti ma felicitau…si eu nu stiam de ce. Nu a durat mult pana am semnat contractul si am ajuns sa ma numesc fotoreporter Cotidianul.

De atunci…pana ieri am alergat pe teren, am fost in delegatii in aproape toata tara, am fost la mitinguri, concerte, alegeri…sau am frecat menta in redactie, m-am certat cu seful meu sau cu colegii mei…si am ras cu ei…ba chiar in ultimele saptamani am plans pe umarul lor. Au devenit a doua mea familie…

Meseria de fotoreporter este considerata de foarte multe persoane, in necunostiinta de cauza, o meserie foarte usoara…oare ce este atat de greu sa tii un aparat in mana? Toti facem poze, toti avem macar un aparat in casa pe care il plimbam in vacante dupa noi…Prietenii mei imi priveau meseria ca pe o joaca…daca acum 3 ani faceam fotografie de placere…acum mai luam si bani pentru ca ma distram. Nimic mai gresit in aceasta gandire…meseria de fotoreporter pe cat este de frumoasa, pe atat este de grea. Fotoreporterul este omul care merge pe teren si trebuie sa se intoarca cu imaginea care sa surprinda momentul culminant al povestii. De multe ori reporterul isi scrie textul in functie de imaginiile noastre. Cum ar fi prima pagina a unui ziar fara fotografia de prima pagina?

Am stat la 6 dimineata, iarna, zapada pana la genunchi, intr-un cimitir…si am asistat la o deshumare.

Am fost la inundatii si am fost la reportajul despre sinuciderea unui copil de 12 ani.

Am alergat de la 8 dimineata pana la 10 noaptea la alegeri…

De multe ori uitam sa mananc sau sa beau, sau nu aveam timp…plecam de acasa cu un pachet de tigari si ma intorceam cu el la fel…aveam si zile grele cand nu mai puteam sa ma tin pe picioare de oboseala si zile in care stateam la birou si ma jucam continuu. Rucsacul meu foto cantareste aproape 10 kg…cu el alergam la mitinguri, cu el mergeam pe jos kilometrii intregi, cu el in spate ma zbateam si ma bateam cu cameramanii si ceilalti fotoreporteri ca sa ajung in fata sa reusesc sa fac poza aceea…

Ziarul Cotidianul a fost inchis…asa cum am scris si-n postul trecut…desi poza este o facatura plina de cinism. Etapa aceasta a vietii mele s-a incheiat aici…meseria mea de fotoreporter i-a o pauza…nu se stie cat de lunga sau cat de scurta…