Cel mai greu lucru este sa gasesti un barbat care sa-ti fie pe plac…odata cu varsta incep sa apara tot mai multe puncte de bifat in lista ” cum sa fie barbatul meu”. La inceput…cand inca eram copiii si joaca de-a cere prietenia era la moda, tot ce vroiai de la pustiul de langa tine era sa fie dragut si sa moara si alte fete dupa el. Erai cool in generala sau in liceu daca umblai cu smecherasii…exact ca-n filmele americane cu liceeni. Era varianta romaneasca a unui astfel de serial fumat de multi ani si bine-nteles nu se compara niciodata cu smecherul din film care era conducatorul echipei de fotbal si nici ea cu sefa majoretelor…In facultate incep sa creasca pretentiile, vrei tipul ala dragut, gata de distractie si de aventura…sa nu fie nici tocilar dar nici prea lenes. Eventual sa aveti aceleasi vise…sa reusiti sa terminati facultatea…”primii 7 ani sunt grei pana ajungi in anul 3″.

Aveam 23 de ani cand l-am cunoscut. Schia, ca si mine…asta ne-a apropiat. A durat 2 ani si de atunci doare continuu. Am parasit tara ca sa uit de el…dar n-am putut sa schimb masina in care ne-am sarutat prima data…am condus-o pana-n Budapesta uitandu-ma la scaunul din dreapta care era gol. N-am reusit sa-mi arunc toate hainele pe care le-am purtat cand eram cu el…inca imi sunt bune si-mi plac. Camera abia o renovasem…dar tot mai apucase sa intre in ea de cateva ori… ca sa nu mai spun ca parchetul e pus de el, zugraveala facuta de el…si multe altele. Nu am fost la schi anul asta…partia ar fi parut pustie. Cum sa faci cand termini o relatie sa te detasezi total de ex-ul? Sa scapi de toate lucrurile care-ti aduc aminte de el? Daca doare prea mult, iti schimbi viata complet…dar apoi realizezi ca nu merge nici asa. Si nu, nu voi face asa dupa fiecare relatie nereusita, nu voi fugii in alta tara de fiecare data…doar de data asta, pentru ca am vrut sa iau de la zero o viata pe care o vazusem altfel.

Prietenii m-au acuzat pentru prostia pe care o fac…nici nu mi-au dat sanse de reusita, mai aveam putin si se faceau pariuri pe capul meu: “se intoarce intr-o luna”, “nu rezista nici 2 luni acolo”, “pun pariu ca in martie esti inapoi acasa”.  Cred ca asta m-a ambitionat si mai mult sa stau departe si sa le demonstrez ca gresesc…cand de fapt nu am ce sa le demonstrez. Chiar vreau acasa, cu riscul de a sta in camera aia, cu riscul de a merge unde ieseam cu el…si poate cu riscul de a-l intalnii pe strada… voi fugii pe trotuarul celalalt.

E “lame” ca cineva sa scrie despre ex-ul, despre o relatie terminata, despre cat sufera si despre chestiile astea din viata. Multa lume ma intreaba daca nu mi-e frica sa ma expun atat…dar what the fuck? Cenzura si limitarea asta cu care am fost invatati ma scoate din sarite. Daca vreau sa strig in gura mare ca mi-e frica de ceva o voi face…si daca vreau sa scap odata de amintirea ex-ului voi scrie despre el, ca sa inteleaga toti odata pentru todeauna ca nu mai vreau sa fiu intrebata: “ati vorbit?”, “te-a cautat?”, “nici un semn?”. Credeti-ma pe cuvant…daca s-ar intampla ceva, as tipa pe blogul meu despre asta.

Pana una alta, imi traiesc viata de singuratica in Budapesta…stau mult pe laptop si ma rog sa vina caldura ca sa ies cu rolele pe insula, sau sa ies la pozat…ma uit la filme…am vazut toate sezoanele din “Friends” si acum ma uit la “Sex and the city”…Si scriu texte pe blogul asta, multe dintre ele nu ajung sa fie publicate…dar acesta este unul pe care vreau sa-l citeasca toata lumea…ca sa ma lase in pace si sa ma lase sa uit!!!

Daca ar exista un grup cum e acela al alcoolicilor anonimi pentru dependentii de Facebook, eu asa m-as prezenta. Sunt dependenta de acest site si de jocurile stupide cum este Farmville sau Petville.

Recent am citit un articol in care o femeie de 35 de ani refuza sa-si ajute fetita la teme pentru ca nu putea sa se desparta de facebook…m-am speriat. Tot acolo erau prezentate si 5 indicii de dependenta:

1. Pierzi orele de somn din cauza facebook-ului.

2. Petreci mai mult de o ora pe zi pe facebook.

3. Ai devenit obsedat de vechile iubiri pe care le regasesti pe facebook.

4. Ignori munca in favoarea facebook-ului.

5. Te trezesti intr-o sudoare rece doar la gandul de a inchide pagina facebook.

Ziua mea incepe normal…ma spal pe dinti, pe fata, renunt la pijama si-mi trag un trening pe mine, fug in bucatarie si pregatesc micul dejun…niste crenvusti sau un sandwich cu sunca…aa…ba nu…ziua mea incepe anormal: ma dau jos din pat si deschid laptopul, fug la baie si trag o data repede cu periuta peste dinti, cu doua degete imi sterg doar ochii cu putina apa calduta, revin in camera, deschid facebook-ul, ma uit ce mesaje am, ce-mi face ferma…ma duc la bucatarie si pun crenvustii la fiert, ma intorc la facebook, imi iau mancarea si revin la facebook…si apoi imi iau treningul pe mine in timp ce sunt cu ochii la chestia aia care arata ca un pamant unde-ti apare cand cineva comenteaza ceva pe wall-ul tau.

Tind sa cred ca nu sunt totusi atat de dependenta…la urma urmei din cele 5 indicii eu as putea sa zic ca mi se potriveste doar una. In nici un caz nu pierd orele de somn…daca m-am obisnuit sa ma culc la 2-3 dimineata nu este neparat vina facebook-ului si a faptului ca pana la ora aia stau doar pe el…nu, nu cred asta. Si apoi obsesia pentru iubiriile vechi chiar nu exista, nu tin legatura cu vechile iubiri asa ca nu exista in lista mea de prieteni, pentru ce sa-mi ocup timpul cu ex-ii cand sunt atatea “bunaciuni” pe piata? Si nici nu ignor munca pentru ca nu am ce sa ignor. Sunt somera. Asa ca tzeapa si aici…a mai ramas trezitul intr-o sudoare rece si o tai si pe asta cu mandrie pentru ca gandul de a inchide facebook-ul nu exista. De ce sa stau sa ma gandesc sa inchid o pagina care-mi place? Doar nu sunt nebuna? Imi place ciocolata…de ce sa ma gandesc sa Nu mananc ciocolata? Imi place…vreau s-o mananc asa ca astfel de ganduri nu au ce cauta in capsorul meu. Deci, singurul indiciul de dependenta este faptul ca stau mai mult de o ora pe zi pe acest site.

Nu este un indiciu faptul ca am ajuns sa comunic cu prietenii doar pe facebook, desi messengerul sta deschis non stop…parca e no fun. Apoi trebuie mereu sa le zic ce sa-mi trimita pentru ferma, ce sa-mi trimita pentru animalutul ala virtual pe care ma chinui sa-l cresc dar il tot prind hingherii…daca stau sa ma gandesc facebook-ul m-a si invatat ceva: inca nu sunt pregatita sa am un animal de casa…o sa fuga.

Si totusi…cred ca sunt dependenta, m-am oprit de 50 de ori din scris pentru ca bipaia facebook-u’…tre’ sa va las…am de muls niste vaci…see ya.

To see entire gallery click the image below:

]]> http://www.gabrielasabau.com/2010/02/24/alina-dumitru-grand-prix-dusseldorf-2010/feed/ http://www.gabrielasabau.com/2010/02/23/dusseldorf/ http://www.gabrielasabau.com/2010/02/23/dusseldorf/#comments Tue, 23 Feb 2010 12:39:32 +0000 Gabi Sabau (BLiTz) http://www.gabrielasabau.com/?p=620

Am coborat sa-mi curat masina…desi nu plec nicaieri, dar macar asa am putut sa ma mai joc putin cu zapada…Acum e iarasi alba…dar nu-i nimic mai am un motiv sa cobor peste jumatate de ora si sa ma bucur ca un copil.

PS: Asta este superba parcare in care gasesc loc la orice ora…primul lucru pe care-l ador aici si-l urasc in Bucuresti. Este de 3 ori mai mare decat se vede in poza :D:D:D

L-am postat aici ca sa nu uit niciodata cine sunt 

“S-a trezit buimaca si n-a auzit decat o voce in soapta care-i spunea “A murit bunica”. In secunda doi a sarit din pat si a inceput sa-si caute tatal prin casa … l-a gasit in bucatarie, stand pe scaun, cu ochii in gol, fumand dintr-o tigara deja pe terminate … Se abtinea sa nu planga ca sa n-o vada parintii, aveau nevoie de ea puternica, cineva trebuia sa se ocupe de tot … ei nu erau in stare. A fugit inapoi in camera, a plans, dupa care a tras aer in piept si a pus mana pe telefon … nu-i venea in minte decat sa-l sune pe omul pe care credea ea ca se poate baza in orice situatie, avea nevoie de el langa ea s-o tina puternica, s-o tina in picioare … era 7 dimineata, dar cine mai tinea cont? Impreuna cu el au alergat prin tot orasul sa rezolve mici probleme,  sa puna la punct plecarea … si cand erau gata de plecare s-a produs ruptura. Undeva, in mintea ei era un razboi … in mintea lui alt razboi. Ea avea nevoie de el … dar el era prea insetat de propria-i persoana, inundat de egoism a spus pas … si a lasat-o asa, distrusa, plansa, obosita … si dezamagita. In continuare s-a tinut puternica, nu trebuia sa arate ce s-a intamplat …, i-a gasit o scuza in fata parintilor si au plecat la drum.  Cu ochii impaienjeniti de somn si plans incerca sa fie atenta la drum, sa nu mai orbeasca la fiecare masina ce-i aparea din fata, sa n-o mai sperie fiecare umbra de copac … urmarea, doua luminite rosii care mergeau in fata ei, atat mai era in stare.

Dupa doua saptamani, cand totul parea sa se linisteasca … inima incepea sa i se vindece, amintirea amara a unei relatii distruse din egoism era aproape ingropata  a mai primit o veste proasta. A crezut ca este ultima picatura care a umplut paharul, ii tremurau genunchii si nu intelegea de unde atatea nenorociri. Dar iarasi a ridicat privirea, si-a sters lacrimile si si-a ascuns tremuratul din voce cand aranja totul, cand punea lucrurile la punct … cand era iarasi cea puternica. In fata rudelor putea sa nu planga … dar cand iesea din casa, un vulcan exploda si indiferent de loc sau de persoane, era o cascada adevarata la ochii ei. Incepuse sa caute pe internet totul despre atac cerebral, despre anevrism … despre orice boala posibila … telefoane peste telefoane, rugaminti, relatii … totul. Lucrurile astea la inceput iti produc o  stare de agitatie continua, si noaptea, in vis, navighezi pe internet in cautare de ceva bun … parca subconstientul cauta mereu ceva pozitiv de care sa  te agate … dar oboseala dupa atatea lovituri nu lasa nimic optimist sa se cuibareasca in mintea ei.

In aceiasi zi aflasen ca este si somera. A intrat in redactie cu capul in pamant, in incercarea disperata de a nu-i vedea nimeni durerea ce-i pictase fata ca unui bolnav … cearcane, ochi rosii. I-a  atras atentia un grup de colegi stransi in cerc in jurul unor birouri … unii tipau, gesticulau, le plesneau venele pe fata de nervi … altii isi rodeau unghiile, priveau in pamant si se vedea ca gandul lor zboara in cu totul alta parte … tocmai primisera vestea ca inainte cu 3 zile de Craciun au ramas fara servici. S-a sprijinit de un perete si a inceput sa alunece pe el, a prins-o un coleg. Era alba la fata si-n mintea ei fugeau continuu imaginiile ultimelor 2 saptamani, parca aia ar fi fost toata viata ei … restul era in ceata, s-a nascut la varsta asta si a murit dupa 2 saptamani.

Dupa 2 zile, fortele ii revenisera … prietenii, rudele o incurajasera si-i dadusera putere sa mearga si mai departe . In fiecare seara se bucura de compania prietenelor din copilarie, care cum au aflat de vestile proaste ce-i inundau viata, au fugit in ajutorul ei. Reusea sa zambeasca, chiar daca inima si mintea ii fugeau de multe ori departe, la unchiul bolnav, la bunica … uneori chiar si la iubire. Incerca sa se tina departe de nenorocirile ce trecusera … si se concentra la unchiul ei, parca incercand sa-i transmita telepatic puterea ei si iubirea ce i-o poarta.

Ultima picatura cu care si-a incheiat anul … a fost un mic accident de masina. Ea vinovata, el cu o masina mare, ea fara casco, el fara avarii …

Anul nou a prins-o facandu-si bagajele. Era in dormitorul ei, cu toate sertarele deschise … cu 2 geamantane aruncate pe pat … si o lista cu tot ce trebuia sa-si ia la ea. S-a hotarat, in urma tuturor problemelor ce i-au daramat viata, sa plece. Vroia sa ia totul de la inceput intr-un alt loc, departe de casa, departe de oamenii ce au facut-o sa sufere … si nerealizand, departe chiar si de cei care au ridicat-o si au tinut-o in picioare. Si-a aruncat totul in masina … a pus ambele maini pe volan …  si-a inghitit  lacrimile, si a plecat. N-a privit in urma ei, oglinziile erau parca acoperite de ceata … a vrut sa plece, sa uite de tot si a facut-o…”

1. Vei primi un corp. Poate sa-ti placa sau nu, corpul este al tau sa-l ai pentru toata perioada vietii.

2. Vei invata lectii. Esti inscris intr-o scoala informala, numita “viata”.

3. Nu exista greseli, sunt numai lectii. Cresterea este un proces al incercarilor, erorilor si al experimentarii. Experimentele “ratate” sunt la fel de importante ca si cele care reusesc.

4. Lectiile vor fi repetate pana cand sunt invatate. O lectie iti va fi prezentata sub mai multe forme, pana cand o inveti. Dupa ce ai invatat-o, vei putea trece la urmatoarea.

5. Lectiile din care vei invata nu se vor termina nicicand. Nici o parte a vietii nu este lipsita de ele. Daca esti viu, inseamna ca mai sunt inca lectii de invatat.

6. “Acolo nu este un loc mai bun decat “aici”. Cand “acolo”-ul tau a devenit “aici”, pur si simplu vei avea inca un “acolo” care va arata mai bine decat “aici”.

7. Ceilalti sunt doar niste reflectari ale tale. Nu poti iubi sau uri un aspect al celeilalte persoane decat daca reflecta ceva ce iubesti sau urasti la tine.

8. Ce realizezi in viata depinde de tine. Ai toate instrumentele si resursele de care ai nevoie. Ce faci cu ele depinde – iarasi! – numai de tine. Alegerea iti apartine.

9. Toate raspunsurile sunt in tine. Raspunsurile la intrebarile vietii sunt in tine. Tot ce ai nevoie este sa fii atent, sa asculti si sa ai incredere.

10. Vei uita toate acestea.

Cherrie Carter-Scott

Mihnea Maruta a reusit sa adune intr-un post pe site-ul personal cele mai frumoase amintiri ale colegilor mei de la Cotidianul. Lectura placuta! Merita!

Cea mai frumoasa amintire de la “Cotidianul” - Mihnea Maruta

Primele alegeri- mai 2007…aici inca eram bine…

In aceiasi zi, la sediul PDL…

Cand mi-a luat Adelin Petrisor interviu pentru Realitatea TV pt ca am surprins-o pe Ioana Tariceanu ca se folosea de antemergatorii sotului pentru a-si duce copilul la scoala…

Delegatie la Costesti…Tudor a facut poza…si tot el a insistat sa ma pozez cu ei…

Cu Dragos la datorie…unii se distrau la party si noi munceam…

…ne-am mai distrat si noi

Incercam si eu sa-mi fac o poza mai normala pentru legitimatie…n-am putut de ei

Prima, ultima si singura petrecere de Craciun la care am fost…aici cu tudor

Dragos si Alexandra…o sa-mi fie dor de voi

Desi nu consum alcool…acum mi se pare cea mai frumoasa metoda de a incheia seara si lungul sir al postarilor pe blog despre ziarul ce m-a crescut…Noapte buna!

Fotografia care consider eu ca m-a angajat la Cotidianul a fost cu Basescu. In ziua urmatoare alegeriilor, cand s-a anuntat ca a picat referendumul, prima pagina a ziarului mi-a apartinut pentru prima data…eram inca in perioada de proba… toti ma felicitau…si eu nu stiam de ce. Nu a durat mult pana am semnat contractul si am ajuns sa ma numesc fotoreporter Cotidianul.

De atunci…pana ieri am alergat pe teren, am fost in delegatii in aproape toata tara, am fost la mitinguri, concerte, alegeri…sau am frecat menta in redactie, m-am certat cu seful meu sau cu colegii mei…si am ras cu ei…ba chiar in ultimele saptamani am plans pe umarul lor. Au devenit a doua mea familie…

Meseria de fotoreporter este considerata de foarte multe persoane, in necunostiinta de cauza, o meserie foarte usoara…oare ce este atat de greu sa tii un aparat in mana? Toti facem poze, toti avem macar un aparat in casa pe care il plimbam in vacante dupa noi…Prietenii mei imi priveau meseria ca pe o joaca…daca acum 3 ani faceam fotografie de placere…acum mai luam si bani pentru ca ma distram. Nimic mai gresit in aceasta gandire…meseria de fotoreporter pe cat este de frumoasa, pe atat este de grea. Fotoreporterul este omul care merge pe teren si trebuie sa se intoarca cu imaginea care sa surprinda momentul culminant al povestii. De multe ori reporterul isi scrie textul in functie de imaginiile noastre. Cum ar fi prima pagina a unui ziar fara fotografia de prima pagina?

Am stat la 6 dimineata, iarna, zapada pana la genunchi, intr-un cimitir…si am asistat la o deshumare.

Am fost la inundatii si am fost la reportajul despre sinuciderea unui copil de 12 ani.

Am alergat de la 8 dimineata pana la 10 noaptea la alegeri…

De multe ori uitam sa mananc sau sa beau, sau nu aveam timp…plecam de acasa cu un pachet de tigari si ma intorceam cu el la fel…aveam si zile grele cand nu mai puteam sa ma tin pe picioare de oboseala si zile in care stateam la birou si ma jucam continuu. Rucsacul meu foto cantareste aproape 10 kg…cu el alergam la mitinguri, cu el mergeam pe jos kilometrii intregi, cu el in spate ma zbateam si ma bateam cu cameramanii si ceilalti fotoreporteri ca sa ajung in fata sa reusesc sa fac poza aceea…

Ziarul Cotidianul a fost inchis…asa cum am scris si-n postul trecut…desi poza este o facatura plina de cinism. Etapa aceasta a vietii mele s-a incheiat aici…meseria mea de fotoreporter i-a o pauza…nu se stie cat de lunga sau cat de scurta…

Timi nu plange…Tudor nu-l consoleaza…eu am facut poza…Punct.

O suparam mereu, faceam numai prostii. La 12 ani am inceput sa merg la discoteca satului…si nu dormea noaptea de cat era de ingrijorata. Pana nu intram la 4 dimineata pe usa, nu se culca.

Fratele meu sarea din rachita in apa, facusera baietii acolo un fel de trambulina. Erau vreo 6 metri…si a cazut pe uscat. Si-a rupt urechea, atat…dar prin ce-a trecut saraca bunica, numai ea stie. Intr-o vara fratemiu mi-a spart capul cu o piatra…ne jucam. O saptamana am stat cu capatzana pansata…era spre sfarsitul verii, trebuiau sa vina ai nostrii sa ne ia. In dimineata zilei in care trebuiau sa ajunga de la Bucuresti, buni mi-a dat jos bandajul si l-a ascuns printre lemnele de foc din bucatarie si mi-a zis sa nu cumva sa-i spun la “mami” ce am patit ca n-o sa ma mai lase sa stau vara la ea…Cand a pus mama piciorul jos din masina i-am soptit: ” Mami, Tibi mi-a spart capul cu piatra si buni a ascuns bandajul acolo…mi-a zis sa nu-ti spun”. Ii era frica ca n-o sa ne mai lase sa stam in vacante acolo…dar oare cum puteau sa n-o faca cand acolo eram liberi si cresteam departe de blocurile si de mizeria din capitala, departe de pericolele de aici? Eram hraniti numai cu mancare sanatoasa, din gradina bunicii…mancam fructe continuu…si faceam nazbatii cat sa ne stie tot satul…”Aoleo, iar au venit bucurestenii…”.

Tot anul nu asteptam decat sa vina vara, sa mergem la buni, sa ne scaldam si sa fim liberi…

De data asta am mers in sat cu lacrimi in ochi. Bunica nu ne mai astepta in poarta casei…nu mai era. N-a plans cerul cand ea a plecat…a plans cand am plecat noi din sat…