“Pécs is the fifth largest city of Hungary, located on the slopes of the Mecsek mountains in the south-west of the country, close to its border with Croatia. It is the administrative and economical centre of Baranya county. Pécs is also the seat of Roman Catholic Diocese of Pécs.
The city Sopianae was founded by Romans at the beginning of the 2nd century, on an area peopled by Celts and Pannoni tribes. By the 4th century it became the capital of Valeria province and a significant early Christian center. The early Christian necropolis is from this era which became an UNESCO World Heritage Site in December 2000.
Pécs always was a multicultural city where many cultural layers are encrusted melting different values of the history of two thousand years. Magyars, Croatians and Swabians still live in peace together in economic and cultural polarity. Therefore it is not surprising that Pécs has been selected to be the European Capital of Culture in 2010 sharing the title together with Essen and Istanbul. The city’s motto is: “The Borderless City”.” – wikipedia

Grupo Puja! was born in Argentina, in 1998, and it’s a fusion of theater, dance, height sports, multimedia and live original music.
Grupo Puja are a total of 18 people: eight musicians and five actors on stage, more technicians.

Problemele lor, durerile lor, care apar in presa uneori sub forma unor minciuni inventate de jurnalisti disperati dupa un articol de prima pagina, ne fac pe noi, oamenii de rand sa ne bucuram ca nici ei nu au viata perfecta. Putini sunt cei care-i cunosc cu adevarat pe acesti oameni, care stiu cu adevarat ce este in sufletul lor. Odata ajuns in varf incepe sa-ti fie frica si de propria umbra, orice prieten iti poate deveni dusman peste noapte pentru ca faima ta si viata ta, superba in ochii unora, iti transforma prietenii in invidiosi care sunt gata oricand sa spuna orice minciuna despre tine, care sa te aduca la nivelul celor de rand, sau chiar sub ei.

Acesti artisti, care au ajuns aici doar pentru ca le-a placut arta, spectacolul si pentru care cel mai frumos sunet al unei zile implinite este muzica unei sali pline, ridicata in picioare care aplauda fiecare sunet scos pe scena…aceste persoane sunt doar niste oameni, ca mine sau ca tine, care sufera din dragoste, care sufera cand pierd pe cineva drag, care se bucura daca e soare…singura diferenta o face scena…unii sunt pe scena, altii in spatele ei si cei mai multi in fata ei. Dureros este ca, acesti oameni ajung mereu sa fie apreciati dupa ce nu mai sunt. Ziua disparitiei lor aduce in casele a mii de oameni tristete si sunetul melodiilor ce poate nu au mai fost ascultate de ani de zile, discuri prafuite …si atunci realizam cat ne va lipsi acea voce, acea prezenta, acel actor al vietii…

“Asculta muzica, descopera sufletul!”.

Astazi mi-a spus ca atunci cand renunti la cineva, de fapt nu renunti la acea persoana, ci la propriile constrangeri, la o parte din tine ce isi are radacinile in persoana draga…parte din tine ce n-o mai suporti si n-o mai intelegi.

Atunci, m-am intrebat, de ce cand noi alegem sa renuntam la cineva, tot noi suferim mai mult? Tot noi suntem cei care ne intoarcem de zeci de ori din drum pentru a mai incerca inca odata si inca odata…pana oboseala si dezamagirea ne doboara.

De multe ori, doi oameni care se iubesc ajung sa se raneasca si desi realizeaza ca ceva scartaie, ca undeva lucrurile au luat o intorsatura urata, ca toata iubirea ce si-o poarta unul altuia se transforma in ura, in ranchiuna, in reprosuri interminabile…ei continua sa incerce si sa traga unul de altul…pana intr-o zi cand unul, cel care iubeste mai mult, devine egoist si vrea sa scape de toate defectele pe care le vede oglindite in chipul celui din fata. Toate certurile, toate discutiile, toate incercarile esuate de a face ca relatia sa mearga…nu fac decat sa scoata din fiecare partea cea mai urata…pana la final, cand isi aduc aminte ce este “respectul” si totul se termina asa cum a inceput…

Sorin Buturugeanu a scris un text despre drepturile de autor. Am preluat o parte din acest text si va prezint mai jos cum sta treaba.

“Copyright-ul este un drept automat, ceea ce inseamna ca nu trebuie facut nimic special pentru a-l obtine. Imediat ce ai realizat o fotografie, ai scris un roman sau ai terminat o pictura, acestea sunt protejate. Copyright-ul protejeaza autorul impotriva copierii sau folosirii muncii sale fara permisiunea acestuia. Aceasta forma de proprietate intelectuala se aplica scrierilor, operelor muzicale, picturii, sculpturii, fotografiei, design-ului etc. Este bine ca acest drept sa fie semnalat cu semnul © urmat de numele detinatorului drepturilor de autor si anul in care opera a fost creata, dar nu este obligatoriu.

Obligatia de a respecta legea si drepturile de autor revine celui care foloseste opera respectiva. Astfel, daca o semnatura aplicata peste o fotografie strica atmosfera acesteia, o poti omite. Faptul ca ea este inclusa ajuta o persoana sau companie interesata de folosirea acelei fotografii in identificarea autorului ei.”

1st day at the World Cup Women in Bucharest was fantastic:
Two Romanian gold medals ( Alina Dumitru and Corina Caprioriu), one silver medal Bogdan Carmen and one bronze medal from Ungureanu Elena.
2nd day my adoptive country – Hungary – won a gold medal – Joo Abigel.

¨The hard thing about fighting in relationships is that there’s no referee. There’s no one to tell you which comments are below the belt. As a result, someone usually gets hurt. The closer a couple gets and the more
stuff they have between them, the harder it is to figure out why they’re yelling.
When it comes to relationships, I wondered: what are we fighting for?¨

¨ln life, you’re always looking for a job, a boyfriend or an apartment. Let’s say you have two out of three and they’re fabulous. Why do we let the thing we don’t have affect how we feel about all the things we do have? Why does one minus a plus one feel like it adds up to zero?¨

¨One of the signs that a female gorilla is in love  is that she can be seen picking nits off her male companion. And yet in humans, nit picking can ruin a perfectly good evening. Not to mention a relationship. Women are known to be more verbal than men, but, when does criticism that’s constructive become destructive? Are there times when the ladies should just shut the fuck up?¨

¨People say everything happens for a reason. These people are usually women. And these women are usually sorting through a breakup. It seems that men can get out of a relationship without even a goodbye. But apparently women, have to either get married or learn something. Why are we in such a rush to move from confused to Confucius? Do we search for lessons to lessen the pain?¨

¨When you’re young, your whole life is about the pursuit of fun. Then, you grow up and learn to be cautious.
You could break a bone or a heart. You look before you leap and sometimes you don’t leap at all because there’s not always someone there to catch you. And in life, there’s no safety net. When did it stop being fun and start being scary? I decided it was time to leave fear behind and have some fun.¨

¨According to certain scientists, whenever a woman has sex, her body produces a chemical which causes her to emotionally attach. This chemical may also account for the series of terrifying questions that involuntarily pop into our minds after just one casual tryst. Questions like does he like me, will he call again, and the classic, where is this all going? When it comes to the men, even when we try to keep it light, how do we wind up in the dark?¨

Fragmente din ¨Sex and the city¨

Daca ar exista un grup cum e acela al alcoolicilor anonimi pentru dependentii de Facebook, eu asa m-as prezenta. Sunt dependenta de acest site si de jocurile stupide cum este Farmville sau Petville.

Recent am citit un articol in care o femeie de 35 de ani refuza sa-si ajute fetita la teme pentru ca nu putea sa se desparta de facebook…m-am speriat. Tot acolo erau prezentate si 5 indicii de dependenta:

1. Pierzi orele de somn din cauza facebook-ului.

2. Petreci mai mult de o ora pe zi pe facebook.

3. Ai devenit obsedat de vechile iubiri pe care le regasesti pe facebook.

4. Ignori munca in favoarea facebook-ului.

5. Te trezesti intr-o sudoare rece doar la gandul de a inchide pagina facebook.

Ziua mea incepe normal…ma spal pe dinti, pe fata, renunt la pijama si-mi trag un trening pe mine, fug in bucatarie si pregatesc micul dejun…niste crenvusti sau un sandwich cu sunca…aa…ba nu…ziua mea incepe anormal: ma dau jos din pat si deschid laptopul, fug la baie si trag o data repede cu periuta peste dinti, cu doua degete imi sterg doar ochii cu putina apa calduta, revin in camera, deschid facebook-ul, ma uit ce mesaje am, ce-mi face ferma…ma duc la bucatarie si pun crenvustii la fiert, ma intorc la facebook, imi iau mancarea si revin la facebook…si apoi imi iau treningul pe mine in timp ce sunt cu ochii la chestia aia care arata ca un pamant unde-ti apare cand cineva comenteaza ceva pe wall-ul tau.

Tind sa cred ca nu sunt totusi atat de dependenta…la urma urmei din cele 5 indicii eu as putea sa zic ca mi se potriveste doar una. In nici un caz nu pierd orele de somn…daca m-am obisnuit sa ma culc la 2-3 dimineata nu este neparat vina facebook-ului si a faptului ca pana la ora aia stau doar pe el…nu, nu cred asta. Si apoi obsesia pentru iubiriile vechi chiar nu exista, nu tin legatura cu vechile iubiri asa ca nu exista in lista mea de prieteni, pentru ce sa-mi ocup timpul cu ex-ii cand sunt atatea “bunaciuni” pe piata? Si nici nu ignor munca pentru ca nu am ce sa ignor. Sunt somera. Asa ca tzeapa si aici…a mai ramas trezitul intr-o sudoare rece si o tai si pe asta cu mandrie pentru ca gandul de a inchide facebook-ul nu exista. De ce sa stau sa ma gandesc sa inchid o pagina care-mi place? Doar nu sunt nebuna? Imi place ciocolata…de ce sa ma gandesc sa Nu mananc ciocolata? Imi place…vreau s-o mananc asa ca astfel de ganduri nu au ce cauta in capsorul meu. Deci, singurul indiciul de dependenta este faptul ca stau mai mult de o ora pe zi pe acest site.

Nu este un indiciu faptul ca am ajuns sa comunic cu prietenii doar pe facebook, desi messengerul sta deschis non stop…parca e no fun. Apoi trebuie mereu sa le zic ce sa-mi trimita pentru ferma, ce sa-mi trimita pentru animalutul ala virtual pe care ma chinui sa-l cresc dar il tot prind hingherii…daca stau sa ma gandesc facebook-ul m-a si invatat ceva: inca nu sunt pregatita sa am un animal de casa…o sa fuga.

Si totusi…cred ca sunt dependenta, m-am oprit de 50 de ori din scris pentru ca bipaia facebook-u’…tre’ sa va las…am de muls niste vaci…see ya.